Trei… culori

Din ciclul „nimic nu se pierde…” – astazi, înca trei restanțe. Recuperatorii… recupereaza. Unde-i cazul.

Sahara este o prima aventura „ca la carte” pe marele ecran a eroului Dirk Pitt, personaj (ultra)central în vreo 12 volumașe semnate Clive Cussler. E drept ca a mai existat o ecranizare („Raise the Titanic!”, în 1980) dar nimeni nu vrea sa-și aminteasca de ea. Problema cu Sahara-filmul e ca o sa vreți poate sa vi-l amintiți într-o zi dar n-o sa puteți – prea puține secvențe memorabile în peste doua ore de proiecție, ansamblul e banal/plicticos, iar chestiile relativ reușite s-au tot vazut, de la Indiana Jones încoace. Acestea fiind scrise, regizorul Breck Eisner lasa tot greul în spinarea lui Matthew McConaughey, care nu se îndoiește de nimic și țopaie prin barci, deșert sau cuirasate antice cu îndemânarea unui adevarat King of Bongo.

„The Amityville Horror”, vorba titlului, este un remake updatat al „clasicului” omonim din 1979. Updatat se refera la modul de prezentare (a spus cineva videoclip?) și nu la story-ul propriu-zis – povestea se petrece în ’74, ceea ce ar fi fost o idee buna daca s-ar fi filmat și-n alte parți decât în casa. Care casa, a propos, o știți prea bine, din cele 8(!) continuari oficiale ale poveștii Amityville (despre care s-a scris atât încât nici nu mai conteaza daca la origine era adevarata au ba). Ea, casuța, este vedeta filmului de fața, cu toate eforturile junelui Ryan Reynolds, neînfricat în fața clișeelor cu care regizorul debutant Andrew Douglas îl bombardeaza la fiecare cinci minute. Acestea fiind… scrise, marturisesc ca m-am speriat de câteva ori, ceea ce va doresc și voua.

„Marele jaf comunist” vine la cinema dupa TIFF și ARTE, dar mai bine mai târziu… Jaful Bancii Naționale din 1959 și „Reconstituirea” filmata la care au fost supuși faptașii de catre autoritațile comuniste – astea sunt punctele de plecare ale unui documentar dureror de necesar (mai ales pentru cei mai mici), întrucâtva similar ca demers formidabilului „Examen”, pe al carui generic îl întâlneam deja pe regizorul de acum, Alexandru Solomon, atunci în calitate de director de imagine. Așadar, nu cumva sa ratați un film-eveniment, care ofera noi și triste sensuri cuvintelor manipulare și propaganda.

Andrei Cretulescu