… domnul Lazarescu

S-a întamplat ceva cu adevarat incredibil saptamana trecuta. „Moartea domnului Lazarescu”, noul film al lui Cristi Puiu, s-a situat în box-office-ul romanesc pe locul doi la încasari, și pe primul loc ca numar de spectatori în primul week-end.

Nu este un film comercial. Subiectul este unul complet anti-vanzari. Sistemul medical romanesc, o meditație cruda asupra unei realitați terifiante… Exista totuși motive puternice pentru care lumea s-a dus la cinematograf. Filmul a beneficiat de nenumarate articole tocmai pentru ca a avut succes la festivaluri mari (sa amintim doar Cannes-ul). A avut apoi parte de expunere publicitara mare și de parteneriatele cu televiziunea al carui patron a fost și producator: este vorba despre B1TV și, respectiv, Bobby Paunescu. Lumea a fost impresionata de duritatea și directețea mesajului împotriva sistemului sanitar, nu neaparat romanesc, au spus comentatori de peste Ocean, sensibilizați de tragedia produsa de Katrina.

Nu e greu sa comentezi prețios un astfel de film. La Realitatea TV, Hurezeanu și C.T.Popescu au construit un adevarat balci de figuri de stil și decriptari simbolistice – sufera, probabil, amandoi de complexul intelectualului care face televiziune sau presa. Prefer sa descriu cat mai frust aventura mea cu filmul respectiv. Ei bine, m-am cam plictisit în fața poveștii domnului Lazarescu. Nu sunt cine-specialist, dar pot sa judec o poveste, iar concluzia a fost: cam mult efort (de rabdare) din partea mea pentru un mesaj transparent. Nu ma refer la lungimea filmului, de care mai mulți s-au plans, ci la decizia lui Puiu de-a intra într-o zona tematica mult prea batucita în Romania. Nu am fost cu adevarat contrariat de forța și noutatea artistica. Am rezistat pana la sfîrșitul filmului dintr-un soi de patriotism pagubos…

Alt film al lui Puiu, „Marfa și banii”, ramane, pentru mine, un umil spectator, cel mai cool film romanesc de dupa ’90. Așa cum „Moartea domnului Lazarescu” nu e decat unul dintr-o lunga serie în care regizorii romani megalomanizați de vremuri grele cauta cheia mizeriei noastre. Daca am fi avut o industrie de film normala, „Marfa” ar fi fost un megasucces, iar domnul Lazarescu ar fi ramas o excentricitate pe placul snobului de aici sau de aiurea…