În spatele muzicii pe care o ascultați la radio, exista o necruțatoare matematica. Cifre se aduna și se scad, se extrag procente, se fac grafice și se calculeaza probabilitați pana cand o piesa iese în aer. Între timp, i se pune și eticheta. E hit. Sau nu e hit. Este aranjata în schema, playlistul nu iarta, și daca i se decide uitarea, nu prea mai e nimic de facut. Radiourile respecta matematica pentru ca numai ea știe ce-i frumos și mai ales, ce aduce succesul și audiența.
Așa sa fie oare? Uite ca excepțiile confirma înca o data regula.
Pe vremuri nu ducea lipsa de ascultatori un radio uitat pana și de CNA și de ziua de salarii, numai pentru ca oamenii de acolo puneau în deplina libertate ce muzica vroiau ei. Se auzea imediat lipsa playlistului, a ordinii și disciplinei. Dar nu suna rau deloc.
Un alt radio își permite sa fie molatec, soft, slow și sa difuzeze piese lente de care fuge toata lumea pentru ca scad tempo-ul. Iar lumea vrea și tempo mai așezat, ca deh, mai obosește omul…
În fine, înca un radio face TOTAL abstracție de faptul ca „știți” piesa. Sau nu o „știți” înca. O știm însa noi, ne place, și riscam sa o difuzam. Ce se întampla? Cam ce se întampla atunci cand vezi un film canadian sau australian – și brusc, ți se pare proaspat, neobosit, deloc veșted și deloc fumat, așa ca unul american.
Aș spune ca în materie de muzica romaneasca, radiourile au devenit o avangarda a ceea ce trebuie sa se întample oricum și în general. La un radio care se respecta, nu prea mai țin figuri, popouri și plete blonde…ori ai – ori nu ai ce trebuie. Te auzi daca ai voce, nu daca ai ochi albaștri.
Parca-parca se întampla ceva, și nu e rau. Parca radioul devine mai curajos fața de formatul acela strict și matematic. Începem sa facem breșe în playlist, nu ne e frica de ideea de nișa, nu ne e frica de vechituri sau de no name-uri. Nu ne e frica sa va ratam pe voi, maniacii hiturilor, sac, uite așa:)