ROCK’N COKE – Jurnal de Festival

Daca mi-ar fi spus cineva acum cateva luni ca anul acesta voi calatori de doua ori la Istanbul pentru doua festivaluri si nu pentru a face „biznis”, asa cum obisnuiesc sa spuna compatriotii nostrii care merg acolo sa cumpre haine si aur, nu as fi crezut. Daca mi-ar fi spus ca am sa vad Slayer, Overkill, Offspring, Korn, In Flames i-as fi spus ca e nebun.

Prima calatorie in Turcia am facut-o in iulie la festivalul Istanbul Rockrepublic, un festival axat numai pe metal, cu formatii de prima mana cum ar fi Overkill, Slayer, In Flames, To Die For si Sick Of It All, dar si multe formatii din Turcia foarte apreciate pe plan local. La formatiile cap de afis puteam doar sa visez in urma cu cativa ani.

RockÂ’nCoke a fost organizat la aproximativ 20 de kilometri de Istanbul, mai exact de centrul orasului Taksim Square un loc curat si civilizat din partea europeana a orasului. Locatia: zona aeroportului Hazerfen, un loc placut, langa un lac superb, cu oameni primitori si foarte entuziasti.

Am ajuns acolo, inghesuit in autobuzele mult prea neincapatoare oferite de organizatori. Placut surprins de numarul participantilor la eveniment m-au impresionat atitudinea, stilul si educatia celor prezenti, pentru ca in 3 zile cat am stat alaturi de ei nu am vazul pe cineva beat, asta poate si din cauza pretului ridicat la bere – 5 lire (10 lei bere draft) – mult chiar si pentru ei.

La portile festivalului asteptau o multime de oameni asezati intr-un rand de aproape 700 de metrii. Tinta? Ocuparea unui loc in campingul amenajat pentru circa 7000 de persoane care detineau biletele speciale pentru campare.

Prima zi

Am fost placut surprins sa urmaresc showul trupei SKIN din prima seara (3 septembrie) cu Deborah Anne Dyer care canta la Skunk Anansie, pentru ca am avut ocazia sa ascult multe piese din repertoriul trupei cum ar fi Charlie big Potato, Weak. A fost o alegere buna pentru a deschide Korn, pentru ca a comunicat foarte bine cu publicul.

Momentul principal al serii a fost cu siguranta recitalul sustinut de Korn, trupa cea mai asteptata – cel putin de mine. A urmat trupa britanica The Cure, vazuti ca pionerii genului alternativ si pentru scena post-punk din anii ’80, o adevarata legenda.

Korn au avut foarte multi sustinatori si a fost atractia principala a festivalului. Cu parere de rau pentru fanii din Romania, formatia a cantat pe 9 septembrie si la Sofia in Bulgaria unde cu siguranta au intalnit un alt public interesat de rock si cu mult peste cel de la noi. Marturie stau concertele de anul acesta cu Black Sabbath, Black Label Society plus multe altele din capitala bulgara si nu numai.

Au cantat toate piesele de rezistenta: A.d.i.d.a.s, Freack on a Leash, Shoots ans Ladders, Got the Life, Falling Away from Me, Hero to Stay, Right Now, Did my Time, YÂ’all Want a Sigle, plus piese cover cum ar fi One, binecunoscuta de la Mtv Icon Metallica, Another Brick in the Wall de la Pink Floyd.

Din pacate, spre sfarsitul showlui a inceput sa ploua torential si jumatate din cei aflati la concert au plecat sa se adaposteasca. Nu am putut sa plec si am ramas pentru tot restul concertului, asa cum au procedat intr-un final toti spectatorii atrasi ca un magnet de J. D aflat in forma de zile mari – mai putin fizic pentru ca s-a prezentat cu cateva kilograme in plus – si imbracat intr-un kilt facut special pentru el de cei de la Adidas precum si alaturi e celebrul lui microfon. Din pacate nu au revenit pe scena pentru bis, doar doua formatii au facut lucrul acesta – Skin si Apocalyptica.

Seara s-a incheiat cu recitalul formatiei legendare The Cure, care a sustinut un show de 2 ore. Au cantat toate piesele cunoscute si m-as fi asteptat ca lumea sa plece, mai ales dupa ploaia si frigul indurat spre sfarsitul reprezentatiei celor de la Korn.

La scena Burn isi incepeau prestatia in fata publicului o multime de DJ locali dar si straini – Timo Maas, Richardo Villalobos din Germania, etc.

A doua zi

Prima trupa care a incalzit cu adevarat publicul a fost Sebnem Fehrah, care a sustinut un show incendiar datorita publicului care a cantat la unison cu celebra artista din Turcia. Acum inteleg de ce atunci cand Apocalyptica a venit pentru prima data in Turcia a invitat-o sa cante cu ei – si sa canti alaturi de o trupa ca aceasta, pe unde au mai trecut Sandra Nasic, Linda Sundblad, Nina Hagen, inseamna ceva.

Eicca (Apocalyptica) a fost foarte deschis cand a povestit de Romania: „Mi-a placut foarte mult Romania, mai ales ca era prima data cand ne aflam acolo. Cu o noapte inainte de concert am mers de la Bucureti catre festival unde am avut de admirat peisaje superbe care mi-au placut foarte mult. Referitor la concert, nu stiam la ce sa ne asteptam, pentru ca era prima data cand cantam acolo si am fost placut surprinsi de numarul de oameni care au fost prezenti, undeva in jurul a 15 000 de oameni si care s- au adunat din toate partile inainte de inceperea showlui nostru. Mi-a placut foarte mult Romania si as dori sa revin cat mai curand acolo pentru ca ne-am simtit foarte bine, deocamdata lucram la un nou album si speram pe viitor sa ne putem intoarce ”

Au cantat multe piese de pe „Metallica play by four cellos”, printre care Creeping Death, Enter Sandman, Master Of Puppets, Sad But True, One, dar si multe piese compozitii personale de pe Cult, Reflections si Apocalyptica Somewhere Arround Nothing, Prologue, Path, Bittersweet, Betrayal, etc.

Au urmat The Offspring care au cantat aproximativ o ora si jumatate toate piesele lor cunoscute. Au cantat tot ce si-ar fi dorit un fan sa auda: Bad habit, Come out and Play, Gotta Get Away, Smash, What Happened to You, Feelings, Preety Fly For a White Guy, Staring at the Sun, Why donÂ’t You get a Job, The kids arenÂ’t Allright, Gone Away, All I Want, CanÂ’t Repeat, etc.

Ultima piesa din concert a fost hitul no. 1 al lor, piesa care a spulberat tot – amprenta lor, piesa in care se regasesc multi dar poate nu au puterea sa o recunoasca – „just a sucker with no self esteem”. Am asteptat cu sufletul si nervii intinsi la maxim aceasta piesa si ea a venit ultima. Au anuntat ca asta e tot si au multumit publicului pentru primire.

Tot concertul am cantat cat m-au tinut plamanii aruncandu-ma „into the mosh” intre cei prezenti. Acest concert a fost ceva ce poate intalnesti o singura data in viata si pe care-l astepti ani de zile.

Cu parere de rau spun ca festivalul s-a incheiat prea repede – totul a fost atat de frumos si a durat atat de putin. Rock’n Coke 2006 te astept!

Florin Proca