Ibrahim Ferrer, print al boleroului si maestru al improvizatiilor vocale care a cunoscut faima cu Buena Vista Social Club, a incetat din viata sambata, 6 august la varsta de 78 de ani ani!
Ibrahim Ferrer s-a nascut la Santiago si si-a inceput cariera muzicala in anii Â’50 cu grupul Pacho Alonso. In 1997, a inregistrat primul sau album „Toda Cuba Le Gusta”, urmat de „Buena Vista Social Club”, album care l-a propulsat brusc in zona starurilor.
In perioada anilor 60-90 pentru a-si cistiga existenta, Ferrer a fost zidar, docher, lustragiu, constructor.
A fost un mare iubitor de caini, obisnuia sa spuna ca are opt fii si trei fete(referindu-se la cainii lui). Relatia pe care a avut-o cui mama sa si-a pus amprenta asupra sufletului sau. Isi amintea mereu de mama sa care a murit cand el avea doar doisprezece ani si spunea ca, de fiecare data cand se gandeste la ea, este foarte emotionat.
Pina in ultima clipa a pastrat un baston sculptat care a apartinut mamei sale si I-a dedicat un loc special cu statuete de lemn, o combinatie intre animismul african si religia catolica, cunoscuta sub numele de santeria.
Ibrahim Ferrer a acompaniat in cariera sa mai multe staruri ale muzicii cubaneze: Chepin, Pacho Alonso si Beny More. Modestia l-a caracterizat in aceste colaborari si nu a avut niciodata pretentii de leader.
„Nu mi-a placut nici sa dau ordine, nici sa critic oamenii, detest sa spun nu celor pe care ii iubesc.”, se justifica el. Primul album semnat de el „Ibrahim Ferrer”este o colectie de bolero din anii Â’40 cu influente ale anilor Â’60, inregistrat alaturi de Nick Gold, Juan de Marcos Gonzales si Ry Cooder.
O formula careia i se datoreaza nu numai succesul colectiei Buena Vista Social Club, ci in egala masura cel al albumelor „Afro Cuban All Stars” si „Ruben Gonzalez”, trei titluri care au fost inregistrate in suita , in doua saptamani, cu cate douazeci de ore de studio pe zi.
In 2000, Ibrahim Ferrer a castigat primul sau premiu Grammy, „Best New Artist”, premiu considerat o victorie a muzicii traditionale cubaneze. Acest premiu urma celui obtinut de albumul Buena Vista Social Club, premiat cu Grammy in 1998. Ibrahim Ferrer a fost de mai multe ori nominalizat la Latin Grammy.
El a lansat la inceputul anului 2004 albumul „Buenos Hermanos”, albumul al carui turneu de promovare l-a adus pe Ibrahim Ferrer in doua concerte in Romania, pe 24 si 25 aprilie 2004. La patru ani de la succesul proiectului Buena Vista Social Club, Ferrer revenea cu un album care depaseste albumul lui de debut.
Aici Ibrahim Ferrer este acompaniat de o parte din vechea trupa de la Buena Vista Social Club , de duetul Cooder-tata/fiu si combina cateva compozitii proprii cu piese latino standard, rezultatul fiind un sound care nu te lasa sa stai pe scaun, chiar daca esti putin surd si ai doua picioare stangi. De la primele acorduri, albumul te face sa te simti bine si sa uiti toate grijile.
In ciuda faptului sanatatii subrede, Ibrahim Ferrer, ( suferea in ultima perioada de emfizem pulmonar), a continuat sa inregistreze, sa dea concerte si sa mearga in turnee. Dragostea sa pentru muzica l-a determinat sa stea pe scena pina in ultimele saptamini de viata.
Chitaristul Proiectului Buena Vista Social Club, Manuel Galban, spune cu mare durere in suflet ca: „Am simtit ca am pierdut un frate si un bun colaborator”.
Sotia lui Ferrer, Caridad Diaz, spune ca Ibrahim a fost o persoana de admirat, nu numai un mare muzician, ci si un tata si un sot nemaipomenit.
Desi cu un debut la o varsta inaintata, Ibrahim Ferrer are o discografie bogata.
Albume:
• 1999- Buena Vista Social Club Presents: Ibrahim Ferrer; (World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2003- Ibrahim Ferrer –Buenos Hermanos (World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
Colaborari cu si pe albume sau compilatii:
• 1997- Afro Cuban All Stars-A toda Cuba le gusta (World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 1997- Buena Vista Social Club(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 1998-Buena Vista Social Club-Documentar(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 1999- Afro Cuban All Stars-Distinto Diferente(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 1999-Barbarito Torres-Havana Café
• 2000- Buena Vista Social Club Presents:Omara Portuondo(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2000-Ruben Gonzalez-Chancullo(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2001-Orlando Cachaito Lopez-Cachaito(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2001-Gorillaz
• 2002-Orchestra Baobab-Specialist in all Styles(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2002-Sierra Maestra-Rumbero Soy(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
• 2003-Teresa Caturia-Llego tete
• 2004-Modena Dura-Callejero
• 2004-Buena Vista Social Club Presents:Manuel Guajiro Mirabal(World Circuit; distribuit in Romania de A&A Records)
A & A Records