Romania sub ape, Fiii ploii, Romania se ineaca, Puhoaiele cotropesc Romania, Romania inecata in lacrimi, Potopul la apogeu, Puhoaiele au inghitit tara, Potop de ape – titluri seci, inspirate, de prost gust sau pleonastice, cu care ne-a potopit (ca sa fiu in ton) mass media in ultimele zile cand a relatat despre inundatii. Inundatii transformate de presa noastra intr- un spectacol grotesc.
S-a trecut demult de la relatarea seaca, onesta, profesionista la relatarea prin care se incearca manipularea emotionala; inundatiile au devenit un alt subiect bun de exploatat, asa cum sunt ursii din Racadau, pensionarii de pe Valea Cerbului, aventurile lui Mutu, ghiolbaniile lui BecaliÂ… un subiect care de atata difuzare/abordare risca sa se toceasca, sa cada in ridicol, sa se demonetizeze, sa enerveze si sa plictiseasca.
Vajnici reporteri care mai de care mai uzi, mai bagati in apa sau in noroi, cu cizme de cauciuc colorate pe care camera insista indelung, sa se vada, rasucesc cateva fraze de la cap la coada si de la coada la cap, incercand sa acopere un anume timp acordat de producatorii de la Bucuresti. Pentru a ne transpune si pe noi in atmosfera din zonele lovite de ape relateaza despre ceea ce se intampla acolo intr-un ritm cat mai alert; atat de alert de parca ar comenta un meci de fotbal.
Cand au fost salvati de elicopter niste amarati refugiati pe un acoperis am crezut ca avem de-a face cu o faza din meciurile generatiei de aur, finalizata cu un gol al lui Hagi; cand apele au facut o bresa intr-un dig de pe langa Galati tensiunea era la fel de mare cu cea de la loviturile de la 11m iar cand apa si-a facut datoria si a doborat digul, usurarea reporterului a fost evidenta, echipa inscrisese golul decisiv, meciul fusese castigat, oamenii de acolo infranti, mass media putea sa se mai lamenteze inca multa vreme de acum incolo in legatura cu „situatia dramatica de aici de laÂ…” si cu „oamenii care si-au pierdut agoniseala de-o viata”.
Tot in incercarea de a mai castiga ceva audienta, televiziunile au inceput sa se erijeze in mame ale ranitilor: linii infiintate special pentru a spune ce ai de semnalat, ce ai de transmis, cu ce vrei sa ajuti – televiziunea iti inoculeaza ideea ca le rezolva pe toate!
Si ma gandesc cu groaza ca suntem abia pe la mijloc. Daca pana acum ni s-a aratat mai mult furia apelor, vor urma imagini cu ravagiile lasate in urma de puhoaie, vom vedea acuzatii intre putere-opozitie, certuri pe ajutoare intre tarani, se vor difuza talk-show-urile cu invitati si specialisti de care n-a auzit nimeni, niciodata, vom vedea „gesturi emotionante” si cum „viata incepe sa-si reintre in fagasul normal”,
Si sa nu uitam de teledonurile anuntate cu surle si trambite, la care sunt invitate vedete autohtone (dispuse sa arate ca sunt marinimoase, doar-doar li se vor vinde albumele sau le va creste ratingul), politicieni visand ca donatia lor le va aduce voturi (ca nu poti sti cum e cu anticipatele astea), oameni de afaceri cu datorii uriase la stat care spera ca fiscul va mai inchide ochiiÂ… totul pentru un spectacol reusit, ca doar durerea oamenilor se vinde foarte bine.
Reteta pentru acest spectacol este atat de sigura, incat cei care il prezinta nici macar nu se mai obosesc sa schimbe replicile, pe ici, pe colo ( a se vedea expresiile puse in ghilimele, pe care le auziti sau le veti auzi de zeci de oriÂ…).
Poate ma veti acuza de cinism, de lipsa de inimaÂ… dar ma simt zdrobita de aceasta punere in scena. Zdrobita pentru ca durerea acelor oameni nu are nevoie de vorbe, dupa cum gesturile simple, facute de milioane de romani care „din putinul lor au donat cate ceva celor napastuiti ” (na, ca m-am molipsit si eu de expresii sablon) nu au nevoie de publicitate.
Sa va mai spun de constiinta civica, de apropiere intre oameni in fata necazurilor, care sunt firesti? Astea deja sunt vorbe.
Mai bine sa inchei cu o imagine, surprinsa de un cameraman, cu adevarat inspirat: un soldat impinge apa dintr-o casaÂ…cu casca, asa cum personajul lui Ion Creanga incerca sa aduca soarele in casa cu oboroculÂ…
Francisca Rus