Sunt deja de trei zile în greva. E mult mai bine așa. Începusem sa visez urat noaptea. Dupa ce ca și-așa dorm puțin, sa mai dorm și prost? Știu ca intra în „obiectul meu de activitate” privitul televizorului, mai ales în pauzele publicitare, dar am și eu o limita. Nu știu de ce trebuie sa mi se întoarca stomacul pe dos din 20 în 20 de minute…
Sa nu ma-nțelegeți greșit. N-am trecut în tabara celor care resping publicitatea din principiu. Doamne Ferește. Sunt în continuare un susținator al ei. Cred ca se fac și multe lucruri bune. M-aș și uita la ele cu placere, daca n-ar mai exista bau-bau. Dar exista. Știu sigur. Am încercat acum doua ore sa deschid televizorul și era tot acolo. L-am recunoscut din prima secunda. În a doua am și închis.
Nu-l pot descrie în amanunt. N-am rezistat niciodata pana la sfarșit. În primele zile cedam dupa cinci secunde. Mi-am spus ca trebuie sa fac un efort. Cum aș putea sa scriu despre el, daca nu-l vad în întregime. De fiecare data cand îl întalnesc repet cu voce tare: „E doar o reclama, e doar o reclama”. Cel mai mult am reușit sa îndur 12 secunde. Dupa care am fugit la baie sa vomit.
Din ce mi-am dat eu seama, cred ca promoveaza un șampon. Vad un cap de femeie în care cresc niște creaturi oribile. O combinație între viermi, gandaci și extratereștrii. I se încurca în par și pe mine începe sa ma ia de la stomac. Ce gentil știu reclamele sa se poarte cu publicul feminin. Cam așa își imagineaza ele publicul ținta care n-a descoperit înca leacul fermecat. I-aș fi spus pe nume, dar n-am rezistat niciodata pana la packshot, așa ca nu-l știu.
Daca asta-i trend-ul acum în materie de comunicare, îmi cer scuze. Numai sa ma anunțe și pe mine, daca-i adevarat, ca-n episoadele urmatoare o sa treaca monștrii și la perversiuni în par, ca ma întreaba niște copii de la bloc cand sa-și puna video-ul la înregistrat.
Andi Moisescu