Nu mai e mult pana la finalul telenovelei „Numai iubirea”, așa ca ne-am gandit sa le facem o vizita pe platoul de filmare înainte sa puna lacatele, iar Papadopol sa se transforme în Viziru, în urmatorea telenovela romaneasca.
La Buftea mirosea bine, nu a iarba și pomișori în floare, ci a bulete de cașcaval și ciorba proaspata. Nu nimerisem la Acasa în Bucatarie, ci la „Numai iubirea”, dar în pauza de masa.
Ne îndreptam spre Casa Z, în telenovela școala unde învața Bianca și garsoniera fetelor, a Oanei Zavoranu și Adelei. Tot aici sunt garderoba și cabina de machiaj. Mi se pare haioasa faza și ma întreb cu voce tare de ce Z și nu X. Sunt lamurita repede: fiind vila în care a locuit Zeffireli cat a stat în Romania, a ramas de atunci cu inițiala.
Pe garduțul din fața casei sunt aliniate patru persoane. Sunt niște fani care au caștigat un concurs și au venit sa viziteze platoul de filmare al telenovelei. Par cam pleoștiți, de soare, dar și de oboseala: de dimineața au tot alergat sa stranga autografe de la vedetele prezente, iar acum așteapta mașina care sa-i duca înapoi în București.
Ne-a întampinat Ioana, în telenovela Ildiko. Turuia în continuu, de data asta fara accentul unguresc, în așteptarea salatei bulgarești pe care o comandase la bufet. Era fericita ca tocmai luase un casting, pentru o reclama în Germania, la țigari și vroia sa povesteasca tot. Oricum, pe tot parcursul zilei, de fiecare data cand dadeam cu ochii de ea, era îmbracata cu alte haine, alta coafura și alt machiaj. Dar mereu un decolteu generosÂ…
Corina Danila a stat retrasa într-un colț al camerei, nedezlipita de calculator. De altfel, se știe, ea este vedeta care se pricepe la calculatoare. Atat de pasionata, ca pana și pranzul l-a luat peste tastatura, cu ochii în monitor. Abandonate langa un perete sunt doua camere de filmat, dotate cu niște microfoane cu huse pufoase (numite pisici). Toata lumea le supravegheaza, nu de alta, dar atunci cand nu mai lancezesc pe jos, e clar ca echipa care filmeaza pentru making of este în acțiune, așa ca toata lumea trebuie sa-și cenzureze mișcarile și vorbele. „Daca ma vede mama la televizor cu țigara în mana?”
Pentru ca are de filmat abia seara, Papi a ajuns pe platou mai tarziu. N-a apucat bine sa-și parcheze mașina ca a fost asaltat de fanii mai sus menționați. Dupa salutarile și pupaturile cu celelalte vedete, s-a dus la garderoba. Nu ne-a lasat sa-i facem poze prin geamul cabinei, deși flutura perdeaua care ar fi trebuit sa-l ascunda de privirile indiscrete.
Absorbiți de maiestria cu care fata de la machiaj aplica rimelul pe genele lui Papi, cat pe ce sa nu o vedem pe Oana Zavoranu. E drept ca Oana era de data asta foarte cumințica și tacea malc, absorbita de revista pe care o citea. Pe scaunul de alaturi, înca un teanc de ziare și reviste, pe care le pazea cu strașnicie.
Citește ce se mai întampla în culisele telenovelei romanești numai din