Zenga: Nu cred ca s-a pierdut calificarea

Apropo.ro / 29.03.2005, 10:07
Zenga: Nu cred ca s-a pierdut calificarea
Antrenorul formației Steaua, Walter Zenga, nu crede ca reprezentativa României a ratat șansa de a se califica la Cupa Mondiala din 2006 prin înfrîngerea întregistrata, sîmbata, în fața Olandei, scor 0-2. "Nu cred ca s-a pierdut calificarea atîta timp cît matematic mai

Antrenorul formației Steaua, Walter Zenga, nu crede ca reprezentativa României a ratat șansa de a se califica la Cupa Mondiala din 2006 prin înfrîngerea întregistrata, sîmbata, în fața Olandei, scor 0-2.

„Nu cred ca s-a pierdut calificarea atîta timp cît matematic mai exista șanse. Daca e sa fim realiști, calificarea poate sa fie compromisa, dar șanse zero sînt atunci cînd nu mai poți sa egalezi adversarii. Cînd s-a jucat cu Danemarca și aceasta echipa a egalat la 2-2 și chiar și cînd s-a pierdut acasa cu Danemarca s-a rostit același discurs: «Gata, s-a terminat». Un penalti în Norvegia și un gol în Danemarca luat în ultima secunda au schimbat complet povestea. Eu zic ca daca un fotbalist de la Steaua spune: «Gata, nu sînt șanse», probabil cu mine nu joaca. Șanse sînt mereu”, a spus Zenga.

Walter Zenga a precizat ca nu a urmarit partida dintre România și Olanda și de aceea nu o poate comenta. „Daca ar fi sa vorbim serios despre fotbal și daca ne gîndim la jucatorii din reprezentativa Olandei și la palmaresul acestei echipe, putem spune ca diferența e normala. Am înțeles ca la primul corner Olanda a marcat și probabil ca acest lucru a schimbat mult povestea meciului”, a menționat Zenga.

Tehnicianul italian considera ca nu este normal ca selecționerul Victor Pițurca sa fie contestat. „În general nu mi se pare normal ca dupa un meci pierdut acasa cu Olanda devine atît de problematic faptul ca au fost pe teren patru steliști sau patru stranieri. Nu mi se pare corect ca dupa un meci pierdut sa se faca procese așa de mari și sa fie contestat antrenorul”, a adaugat Zenga.

Walter Zenga a afirmat ca nu el este cel în masura sa spuna ce trebuie facut la echipa naționala. „Eu pot doar sa pregatesc bine echipa mea și sa-i dau lui Pițurca toate motivele sa se gîndeasca la fotbaliști de la Steaua. Este normal ca toți antrenorii din România sa faca așa”, a declarat Zenga.

Mijlocașul stelist Sorin Paraschiv a declarat ca, dupa înfrîngerea întregistrata în meciul cu Olanda, șansele de calificare ale României sînt aproape nule. „Olanda a fost mult mai buna, dar asta este viața. Mai avem cîteva meciuri și mergem înainte, chiar daca șansele sînt aproape nule. Parerea mea este ca nu s-a putut mai mult. Am întîlnit o echipa foarte buna și foarte masiva. Nu știu daca ne-a lipsit ceva anume, dar cînd primești gol în primul minut nu știu cum mai poți sa joci tot restul meciului. Ar fi trebuit sa lupte și sa egaleze, dar primind gol în primul minut le-a fost foarte greu”, a spus Paraschiv.

Fotbalistul a precizat ca nu vede de ce i s-ar reproșa selecționerului Victor Pițurca faptul ca a convocat prea mulți jucatori ai echipei Steaua. „Steaua a fost o echipa care a jucat foarte bine în Europa. Toata lumea a spus ca steliștii au meritat sa vina la naționala. Mi-a placut Ogararu și cred ca el a facut o partida buna. Cred ca daca o luam de la capat și, cu întinerirea echipei, ne va fi mai ușor în viitor”, a afirmat Paraschiv.

Mediafax