Tenismanul Victor Hanescu crede ca România are șanse sa se califice în semifinalele Cupei Davis daca adversara din sferturi, Croația, va trece printr-o perioada mai slaba la ora meciurilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ma bucur foarte mult ca au reușit croații sa-i elimine pe americani, și asta pentru ca americanii au cel puțin zece jucatori de top, în vreme ce croații au doar doi, trei cel mult. Daca îi vom prinde pe croați într-o pasa proasta, eu zic ca avem chiar șanse mari sa ne calificam în semifinale”, a spus Hanescu.
Victor Hanescu a fost prezent luni la Facultatea de Educație Fizica și Sport din Brașov, unde este student în anul al III-lea, pentru a se pregati în vederea examenului la gimnastica, pe care îl va susține la sfîrșitul lunii martie. „Astazi, cînd am venit la facultate, am dat o gramada de autografe colegilor de an și chiar unor profesori. Pentru mine e mai ușor sa joc tenis decît sa dau examentul acesta la gimnastica”, a spus Hanescu, care a precizat ca are trei restanțe, la handbal, gimnastica și orientare turistica.
Si antrenorul Florin Segarceanu a aratat un optimism moderat. El a spus ca România are 40 la suta șanse de victorie în meciul cu Croația din sferturile de finala ale Cupei Davis, programat, în deplasare, în perioada 15-17 iulie.
„Șansele noastre de a trece de Croația sînt de 40 la suta. Meciul se joaca la ei și conteaza foarte mult atmosfera din tribune. Dar daca jucatorii noștri se vor antrena bine, atunci eu zic ca putem face și o surpriza. Noi plecam în acest meci cu șansa a doua, pentru ca Ivan Ljubicici se apropie de primii 10 în clasamentul mondial, iar Mario Ancici joaca din ce în ce mai bine”, a spus Segarceanu.
Antrenorul României a adaugat ca nu ar fi dorit sa întîlneasca în sferturi echipa Statelor Unite ale Americii, învinsa în primul tur al Cupei Davis de Croația: „Nu puteam sa prefer SUA, pentru ca noi avem mult mai multe șanse în fața Croației. Asta este cît se poate de clar. Mie unul nici prin cap nu mi-a trecut ca Statele Unite vor pierde în fața de tenismenilor croați, dar iata ca aceasta surpriza s-a produs. Ljubicici a reușit ceea ce puțini credeau, sa îi învinga și pe Agassi, și pe Roddick la ei acasa”.
Întrebat daca suprafața rapida pe care se va disputa întîlnirea cu Croația poate fi un dezavantaj pentru jucatorii români, Segarceanu a raspuns: „Eu cred ca se va disputa pe ciment, pentru ca în acea perioada se joaca numai în aer liber. Mare dezavanataj pentru noi nu e terenul rapid, dar Ancici joaca foarte bine pe aceasta suprafața, la fel și Ljubicici, așa ca ei sînt favoriți”.
Mediafax