De abia operata de apendicita, pe un frig infernal, desculța pe o scena plina de așchii… Acestea au fost condițiile în care Miki a filmat ultimul ei videoclip la piesa „Jumatate”.
Și totuși… ce daca pare și chiar este destul de dificil sa arați bine și mereu fresh în asememnea momente. „Trebuia sa filmez, n-am avut ce sa fac. Și așa eram în întârziere cu filmarile”, ne-a declarat cântareața amuzându-se de ceea ce-și aducea aminte.
Filmarile s-au țint în doua locații, pe strada, pe lânga Palatul Telefoanelor și pe scena Teatrului Național. Regizorul Florin Botea cu care a lucrat și la videoclipul „Mi-e ST de tine” pregatise 20 de ore de filmari aproape infernale.
„Dupa ce ca era un frig îngrozitor iar eu purtam o bluzița aproape minuscula, am mai și deranjat un sfert din Calea Victoriei”, s-a confesat, puțin stânjenita Miki. Lumea trezita de zgomotele facute de aparatura mutata de colo-colo nu s-a ferit sa iasa la fereastra și sa reclame sunetele insuportabile, dupa cum a aflat Apropo TV de la artista. Cu toate acestea, filmarile au avut parte și de o întâmplare haioasa.
O batrânica a crezut ca mulțimea și camerele sunt acolo datorita unui eveniment oficial și a înțeles ca Televiziunea îl aștepta pe Traian Basescu. Drept care, s-a așejat lânga echipa și a început sa le povesteasca despre greutațile prin care trece. Pâna la urma s-a prins însa ca gașca de acolo nu avea nici o legatura cu președintele, așa ca a plecat bombanind.
La filmarile din incita Teatrului Național artista a facut cunoștiința cu chinurile mersului fara nimic în picioare prin mizerie și așchii.
Citește articolul în întregime, doar în