O calatorie cu prea multi decibeli

Intr-un reportaj tv lacrimogen de acum vreo 2 zile am vazut ce viata grea au controlorii RATB. Cum sunt ei agresati, cum trebuie sa faca fata calatorilor nemultumiti ca au fost surprinsi fara bilet, cum se lupta ei pentru binele regiei, care, cu toata stradania lor, inregistreaza pierderi uriase.

Nu a aparut nici o declaratie a celor care au dat spaga controlorilor, a studentelor care au fost nevoite sa le suporte avansurile si, mai ales, a calatorilor care si-ar dori sa-i intalneasca pe anumite linii, dar nu i-au vazut la fata de ani de zile.

Una dintre liniile scutite de prezenta controlorilor este 21. De altfel, o calatorie cu acest tramvai nu este recomandata decat celor cu nervii foarte tari si care sunt gata sa-si asume riscuri pentru sanatate – si controlorii se pare ca nu sunt.

Intr-un an si jumatate nu am vazut decat doua echipe de controlori care s-au urcat in statie la Calea Mosilor si nu au mers decat pana la Hristo Botev- adica, pentru cei ce nu cunosc linia respectiva, s-au urcat aproape de capat, cand tramvaiul este liber si nu mai pot da nas in nas cu recalcitrantii.

Si de ce ar tabari controlorii pe linia 21? Sa suporte duhorile care te izbesc in moalele capului de cum pui piciorul pe scara? Sa se lupte cu aurolacii care in zilele friguroase pun stapanire pe cate un capat de vagon, facand un mare gol in jurul lor? Sa riste sa dea nas in nas cu sutii? Sa-si puna toata tiganimea in cap cand ar avea tupeul sa le ceara biletul? Sa strice afacerile vanzatorilor de ziarul Ziarul si Libertatea? Sa intre in conflict cu cersetorii sau cu acordeonistii?

E mult mai simplu sa te duci pe un 601 si s-o faci pe viteazul in fata unei studente care din banii de bilet si-a luat o merdenea sau sa te urci la Arcul de Triumf si sa-i inhati pe cei care merg o statie, ca sa ajunga la locul unde se face autostopul pentru Ploiesti. Linia 21 poate sa astepte. Oricum, nu ar scoate nimic de acolo.

Poate daca ar circula mai des si pe distante mai mari de o statie pe acest traseu ar putea sa raporteze mai sus ceea ce au vazut. Ar observa ca in fiecare dimineata, in jurul orei 9, un grup zgomotos de tigani tineri monopolizeaza ultimul vagon al tramvaiului; sparg o tona de seminte ale caror coji le arunca, evident, pe jos, urla unul la altul (pentru ca asta le este modul de comunicare), bat in ferestre sau in scaune si se apuca de cantat manele. Inutila precizarea ca nu au bilet sau abonament.

Ce ar mai vedea controlorii pe 21? Seara, tramvaiul este luat in stapanire de acordeonisti. Daca o buna perioada protagonist a fost un pusti chiar talentat, acum locul a fost luat de un epigon total afon si lipsit de har (oare primul o canta deja in metroul parizian?); de fapt, singurul lui har este ca face un zgomot de nedescris si, evident, canta manele (spre deliciul tiganilor de dimineata, cu care se mai intersecteaza uneori, cand isi depaseste spatiul orar alocat).

Dimineata, dar mai ales in jurul pranzului (cand lumea miloasa, de varsta a treia se intoarce de la Piata Obor), tramvaiul este doborat de asaltul cersetorilor. Un orb dus de mana de o nepoata a disparut de o bucata de vreme, cred eu ca a trecut la cele vesnice; a aparut insa un zdrahon insotit de 3 copii, care la 5-6 vorbe spune cate un „saruÂ’manutele, bodaproste”. Povestea lui e clasica, e bolnav, nu mai are nevasta si nici casa si are copii minori in intretinere. Daca te uiti la el, in afara unei miopii nu prea pare sa aiba nimic altceva. Nici el, nici copilasii nu par subnutriti si nici murdari nu sunt. E ceva ciudat la el, ca de altfel in majoritatea cazurilor de cersetorie.

Mai apare si un aurolac care pute de te trazneste si care baiguie cuvinte de neinteles. Daca nu se gaseste cineva isterizat de mirosuri care sa-l dea jos din tramvai, patruleaza vagoanele de la un capat la altul, mai inspira din punga si se uita cu ochi tampi la calatorii care nu-i dau nimic. In afara acestor 2-3 personaje, se iteste, meteoric, ba o tiganca cu fuste crete, ba cate un copilas mai dezbracat, ba o batrana careia i-a murit un nepot tanar si de vreo 6-7 luni il tot ingroapa (mi-am luat teapa o data cu ea, recunosc spasitaÂ…). Insa aparitiile lor sunt scurte, pentru ca nu 21 le este teritoriul, ei sunt doar intrusi.

In schimb, 21 este teritoriul vanzatorilor de ziare. Unul dintre ei este chiar simpatic. Pentru 2-3000 de lei, cat dai pe ziarul Ziarul, iti descanta si-ti povesteste cate-n luna si-n stele. Iti multumeste si te asigura ca ai facut afacerea vietii tale, ca ziar mai bun nu exista, ca esti super-inteligent ca ai cumparat de la el. Toate spuse pe un ton jos, cu o voce foarte placuta. Urmarindu-l iti dai seama ca are chemare pt meseria lui, ca gratie logoreei sale reuseste sa vanda mai mult decat altii. Pentru ca au aparut si concurenti, dar domnul ziarul Ziarul este special.

Sa va mai povestesc ce gasiti pe 21, domnilor controlori? Imi tocesc degetele degeaba pe tastatura, pentru ca intre prioritatile RATB nu intra si confortul calatorilor. Calatorii pot merge inghesuiti ca sardelele, pot fi agresati fonic si psihic in fiecare zi, asta nu intereseaza. Intereseaza sa iesim pe sticla, sa ne vaicarim ca nu sunt bani, ca ce meserie grea avem, ca nu sunt conditii, ca sunt calatorii de vinaÂ…

Poate va veni si ziua in care RATB va fi luat la verificat de catre OPC si Directia Sanitara. Sa vina acestia din urma cu un sonometru si sa inregsitreze nivelul de zgomot cand se dezlantuie acordeonistii si minoritarii, sa-i ia la intrebari pe cei responbsabili in privinta curateniei din tramvai, sa faca masuratori de noxe dupa trecerea unui aurolac, sa studieze influenta acestor factori perturbatori asupra sanatatii si psihicului omului. S-ar putea sa apara surprize.

Pana atunci, controlorii sunt asteptati si pe linia 21, sa faca o calatorie mult prea zgomotoasa si mult prea mirositoare.

Iulia Neacsu