Apropo de filme si de badaranie

Cinema Patria. Vineri seara. Premiera. Film chinezesc (Casa sabiilor zburatoare) cu o actrita pe care am mai vazut-o (pare-mi-se ca a luat si Oscarul). Oricum, dupa o saptamana de munca, abia asteptam sa ajung in fata cinematografului, sa simt mirosul de prajituri de la patiseria din colt, sa fur B 24 FUN de pe tejgheaua casei de bilete si sa ma asez apoi, confortabil, in scaunul mare si verde.

Ma astept sa fie un film cu razboinici „zburatori”, care sfideaza orice lege a fizicii. Si, evident, o poveste de dragoste nici prea-prea, nici foarte-foarte. Muzica bunaÂ… Chinezeasca, usoara, pentru care nu-ti trebuie prea mult antrenament. Asa or fi gandit si cei 5 manelisti get-beget care stateau undeva in fata mea si care, imediat dupa ce s-au stins luminile au inceput sa chitaie, sa mormaie, sa injure, sa lanseze tot felul de indemnuri actorului principal. Pesemne stiau mult mai bine decat bietul regizor ce trebuie sa-i faca actritei din rolul principal, cum trebuie sa-i faca, dar mai ales, CAND trebuie sa- faca (respectiv, mai tot timpul, in viziunea lor).

Indemnul neaos „tuc-o bah” s-a transformat curand in tipete obscene insotite de tot felul de tonuri de telefon pe care unul din membrii grupului vesel le declansa din cand in cand.

Plasatoarele chicoteau undeva intr-un colt, se plimbau cand si cand pe langa randuri. Dar nimic mai mult.

Ce pacat ca era sala plina, ca era premiera, ca era un film bun!

In cele din urma, am decis sa-mi exersez stapanirea de sine. M-am afundat si mai mult in scaun, si, pret de aproape doua ore, nu am mai intors privirea dinspre ecran. Am lasat muzica sa-mi inunde timpaneleÂ… Am sorbit pur si simplu tot verdele din peisajele acelea ireale de pe ecran. M-am imaginat printre eroii care luptau de parca executau un dansÂ…

Undeva pe la finalul filmulu am realizat ca nu mai huiduia nimeni, nu mai chicotea nimeni. Manelistii amutisera de atata muzica, de atata ropot razboinic, de atata frumusete. Asa ca s-au plictisit. S-au ridicat si au plecat.

Le multumesc pe aceasta cale plasatoarelor de la cinematograful Patria pentru un generic de final fara cusur: fara tipete, fara chicote, fara injuraturi.

A fost un film sublim.

Sonia
[email protected]