Dupa „9/11 Fahrenheit”, un nou documentar, „Super Size Me”, cutremura America. Cu șanse la Oscar!
Morgan Spurlock, un regizor de 34 de ani, este autorul unui foarte amuzant și neliniștitor film despre McDonald’s. Cea mai potrivita remarca: „Michael Moore își da cu pumnii în cap pentru ca nu și-a filmat ultimele sale 300 de vizite la McDonald’s”.
Într-adevar, documentarul anti-burger e realizat în cel mai pur stil Moore, abundând în desene, voci din off traznite, interviuri cu experți plini de compasiune și telefoane ramase fara raspuns din partea responsabililor evazivi.
Însa Spurlock nu urmarește o confruntare cu un mogul. El are o idee cu mult mai eficienta, atât de sclipitoare și de simpla încât pare geniala. E chiar de mirare cum nimeni n-a mai încercat-o.
Pentru 30 de zile, regizorul și-a impus sa nu manânce decât la McDonald’s – la micul dejun, la prânz, la cina. Tot ce a bagat în gura – chiar și apa minerala – trebuia sa fie cea oferita de fast food. Una dintre regulile „jocului” a fost sa accepte un meniu „super size” de câte ori îi era oferit. La finalul martiriului sau, avea ficatul „pateu” și pofta de viața a unui sinucigaș.
La puțin dupa lansarea documentarului pe marele ecrane, McDonald’s-ul din SUA și-a anulat politica „Super Size”, negând ca are ceva de-a face cu filmul și a lansat un contraatac, scoțând la bataie meniurile sale sanatoase – gen o salata și o sticla de apa. Mai mult, a lansat o serie de reclame care îl felicita printre dinți pe Spurlock pentru faptul ca a fost „atât de entertaining”. În Australia, publicul a fost forțat sa urmareasca mai întâi un spot Mc în care se susține ca filmul e plin de distorsiuni înșelatoare.
Contra-argumentele sunt simple. Nu e evident ca n-ar trebui sa manânci la McDonald’s tot timpul? Binențeles. Dar McDonald’s este descris drept „restaurant” și milioane de consumatori din întreaga lume iau masa zilnic la fast-food.
În America, obezitatea a crescut în paralel cu explozia economica a fast-food-urilor. Chiar daca întreprinderea sado-masochista a Spurlock nu e riguroasa din punct de vedere nutriționist, ea este revelatoare. Iar faptul ca el însuși e cobai în propriul experiment e al naibii de amuzant.
Ce se întâmpla cu temerarul regizor? La început, aceste excese îi deregleaza intestinele. Dar, încetul cu încetul, un lucru straniu are loc: el se obișnuiește cu noul regim. Nu mai vomita. Crește în greutate, devine depresiv și letargic. Un medic îi spune: „ficatul tau e ca un pateu”. Iubita începe sa se plânga de performanțele sale sexuale. Are dureri de cap. Colesterolul îi crește cu 65 de puncte. Iar doza de McDonalds e singura care-l poate înveseli. Temporar.
Filmul lui spune ceva și despre straniile calitați adictive ale fast food-ului. Experimentul sau grotesc e intersectat cu interviuri despre cum industria fast food se insinueaza în meniul școlilor.
Realizat cu doar 65.000 $, Super Size Me a strâns peste 10 milioane $ la box office și i-a adus lui Spurlock premiul pentru cel mai bun regizor la Sundance.
Ideea i-a venit dupa ce a aflat de o acțiune legala declanșata de parinții a doi adolescenți care pretindeau ca rețeaua de fast-food-uri e responsabila pentru obezitatea copiilor lor.
„Am crezut ca sunt nebuni – își amintește Spurlock. Am devenit chiar atât de procesomani în America, încât am ajuns sa dam în judecata o companie pentru ca ne vinde ceva ce noi cumparam?”
Dar raspunsul învinuiților l-a iritat la fel de mult: „Un purtator de cuvânt de la McDonald’s a venit la TV și a spus: > Așa ca am spus, ei bine, atunci ar trebui s-o pot manânca timp de 30 de zile, fara sa pațesc nimic. Am vrut sa experimentez dieta tipic americana: îndopare fara exerciții fizice…”.
Cu toate acestea, la finalul filmului, perspectiva sa e surprinzator de nuanțata. Ceea ce pare a-l provoca e marketingul McDonald’s și nu meniurile. „Daca cineva baga 1.4 miliarde $ în reclama ca sa încurajeze oamenii sa manânce mere, vânzarile de mere vor detona. Brusc, îl vei vedea pe Justin Timberlake la televizor spunând: >”.
Ce pacat ca burgerii sunt așa de gustoși… Pentru mulți dintre noi, McDonald’s-ul e o ocazionala placere vinovata. Dupa Super Size Me, pare mai vinovata. Și foarte amuzanta…