Revolutie la franceza cu Amalia

Cred ca eram prin clasa a 7-a sau a 8-a, oricum imediat dupa Revolutie (amanunt care are o oarecare importanta pentru ca si noi la scoala incepeam sa ne simtim mai „liberi”, fara sa stim exact cum anume) cand mi s-a schimbat profesorul de franceza.

Noua profesoara ne-a pus tare cu burta pe carte, am invatat foarte mult de la ea, dar… dadea! La inceput, cate o palmuta celor mai neastamparati, apoi cate o palma mai usturatoare pentru vreo obraznicie, apoi… aualeu, batai de-a binelea, cu palme zdravene (e adevarat – pentru cei mai nazdravani din clasa)…

Eu, la vremea respectiva eram tare constiincioasa si nu se punea problema ca nu mi-as face vreodata tema sau ca as gresi la tabla, mai ales ca franceza mi se pare chiar usoara. Constientizam insa ca e cam groasa treaba! Pur si simplu eram confuza, nu-ntelegeam ce se-ntampla, poate si pentru ca eu n-am primit NICIODATA nici macar o palma de la parinti.

In scurt timp, a venit vremea unei lucrari de control la franceza. Atmosfera incordata, nimeni nu sufla o vorba, eu eram cu ochii in lucrare, exercitiile erau simple, mai aveam un pic si terminam. Nu stiu ce s-a intamplat, probabil cineva s-a intors spre un coleg sau a incercat sa copieze, oricum am auzit-o pe desigur „domnisoara” profesoara urland: „idioti ! handicapati! obraznici!”

Fusese „jignita” de atitudinea unuia dintre noi si s-a gandit ca venise timpul sa treaca la pedeapsa colectiva: a pornit-o de la bancile din spate spre cele din fata si a inceput… sa plesneasca. Cate o palma pentru fiecare, dupa ceafa. Trosc! Trosc! Trosc! Trosc!… Eu eram cam printre ultimii la care urma sa ajunga. Imi batea inima sa-mi sara din piept, nu alta. Trosc! Trosc! Trosc! Si … ajunge langa mine.

M-am intors si m-am rastit: „NU!” Atat am spus: „NU!” Si…. n-a dat ! Nici in mine, nici mai departe. De ce? Nu mi-e foarte clar. Dar eu m-am simtit cel mai puternic om din lume. Facusem dreptate! IMI facusem dreptate! Si, mai presus de toate mi-am invins un fel de complex, un soi de nesiguranta care ma facea sa fiu genul „unde-l pui, acolo sta”. Fara palme nemeritate! Pan-aici!

P.S. Profesoara n-a mai stat mult pe la noi, probabil s-au sesizat parintii, iar intre timp, s-a si lasat de invatamant. In liceu am avut cea mai calda si buna profesoara din lume… tot la franceza.