Politica, lovituri sub centura si victime colaterale

Politica se vede intr-un fel la Bucuresti si in altul in tara; si mai ales se face diferit. Despre asta m-am convins acum cateva zile, cand m-am dus sa-mi vad parintii, care locuiesc intr-un oras de la Dunare.

Informatii preliminare

Din discutiile cu prietenii mei de acolo, aflasem ca se produsese un fel de revolutie: fieful traditional al unui baron local, care ani de zile a votat cuminte PDSR-PSD, chiar si cand era la moda Conventia, a votat acum cu opozitia. Insa, in loc sa fie fericiti, prietenii mei erau ingrijorati (asta ca sa nu spun siderati). Motivul era unul singur: calitatea oamenilor care urmau sa conduca orasul si judetul in urmatorii 4 ani.

Daca la consilieri lucrurile pareau sa fie aproape in regula, cu una sau doua exceptii, la primar se ingrosase gluma. Ajunsesera in turul 2 un candidat PSD lipsit de carisma, care ani de zile fusese un vicepresedinte „yesman” la Consiliul Judetean si un candidat PNL, fost primar intre 1996-2000, renumit pentru traseismul sau politic si care se facuse remarcat prin incultura, demagogieÂ…si statuile cu care pricopsise parcul.

Inarmata cu aceste informatii, am descins in oras.

Realitatea din teren

Nu ies bine din autogara, ca aud din megafoane: „Nu votati candidatul PNL! El v-a mintit si va minte, nu uitati ca in timpul mandatului lui s-a inchis combinatul si mii de oameni au ramas fara lucru”

Mai multe nici nu mi-a mai trebuit sa aud. Asadar PSD-ul pune in carca bietului om o vina pe care nu o are, falimentul unui colos ceausist nascut gata mort, ca sa zic asa. Colos pe care ei, psd-istii, il scot de la naftalina in fiecare campanie si promit ca daca vor fi alesi, il vor reporni, ca va curge lapte si miere (in treacat fie zis, nici nu prea ar mai avea ce sa reporneasca pentru ca s-a furat si s-a distrus intr-un stil barbar).

Gandindu-ma si eu, ca romanul, ce-are a face primaria cu oprirea/repornirea unui combinat, falimentat de altii aflati mult mai sus, mi-am continuat drumul. Urechile mi-au fost izbite de niste manele, dar fiind destul de departe, nu intelegeam versurile. Nu era din colectia Copilului Minune, pe care o aud in Obor, era ceva nou.

Cand am ajuns aproape de coltul in care fete cu vestele PNL imparteau fluturasi, am vazut si rulota de unde venea zgomotul (ca muzica nu-i pot zice, cu toata bunavointa). Era rulota PNL, iar ceea ce auzeam eu era o manea compusa pentru candidatul lor.

El e cel mai bun, cel mai potrivit, el da bani la tigani, el are grija de saraci, ma rog, ceva aproximativ, asta era esenta. Pai are grija, mi-am zis, ca in Â’96 si 2000 s-a dus in cartierele sarace si a dat de mancare si de baut la tot boborul.

Am ajuns in sfarsit acasa la ai mei, urmarita de figurile celor doi: candidatul psd-ist parea impaiat, cu o morga de print Charles care numai sa te invite sa-l votezi nu reusea, candidatul PNL ma privea din afise cu aceeasi mutra de acum 8 ani- schimbase doar partidul din partea caruia candida (i-a fost usor sa-si faca afisele, m-am gandit eu). Si inca un amanunt amuzant: amandoi erau trecuti intai cu numele, apoi cu prenumele, ca la scoala.

Dupa pupaturile de rigoare cu ai mei, mama ma expediaza in gradina, serios ingrijorata: „Hai sa-ti culegi acum ce ai nevoie, ca peste 2-3 ore nu mai poti iesi din casa din cauza tantarilor.”

Ah, tantarii, eterna poveste din orasul meu. Pai n-au stropit? ma mir eu.

„Cine sa stropeasca? Mai intai, actualul primar s-a suparat ca nu l-a mai propus partidul pentru inca un mandat si a lasat totul vraiste. Pe urma, a vazut ca nu mai poti iesi in oras dupa 5 dupa-masa si a zis totusi sa stropesca cu insecticid. A atribuit operatiunea unei firme a baronului. Avionul s-a plimbat de cateva ori, dar eu cred ca au dat cu apa chioaraÂ…ori cu tonic pentru insecte, ca prea sunt vioaie”, incearca mama sa glumeasca.

„Asa ca voi ati ajuns victime colaterale in razboiul lor”, conchid in locul ei. „DaÂ’ de votat ai votat?”, intreb. „Am votat, daÂ’ n-a ajuns in turul 2. Au iesit la consilieri in schimb, bine si atat. Pacat ca nu s-au unit si aici. Nu ma mai duc sa votez, ca nu am cu cine, nu stiu sa-si aleaga oamenii.”, pica ea pe ganduri.

Se intampla si la altii

Cam asta a fost excursia in orasul meu, in week-end-ul dintre votari, un adevarat prilej de reflectii amare. Si ca tacamul sa fie complet, cand am ajuns in Bucuresti ma astepta un mail de la prietena mea:” la mine acasa a ajuns in turul 2 unul care a promis ca duce echipa de fotbal in divizia A, ca e prieten cu Gica Popescu. Si ei nu sunt nici macar in CÂ…”

In loc de concluzii

Concluziile ar trebui sa le traga altii. Cei care se lauda ca fac campanie electorala curata, dar lovesc sub centura, cei care recruteaza oameni in partide fara sa se informeze asupra lor, cei care sunt sefi de campanie si folosesc metode depasite demult.

Politica nu e la fel in capitala si in tara, iar domnii „de la centru” ar trebui sa stie asta. Si sa mai descinda din jeep-uri, sa ia pulsul tarii, sa nu mai astepte rapoarte roz de la unii si altii. Ca altfel, in toamna, va fi iar absenteism in masa si se vor plange ca structurile alese nu sunt reprezentative.

Iulia Neacsu