Lupescu: Sunt curios daca Copos va fi chemat la Comisie

Apropo.ro / 26.09.2007, 10:34
Lupescu: Sunt curios daca Copos va fi chemat la Comisie
Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, marti, ca este curios daca membrii Comisiei de Disciplina se vor sesiza si îl vor chema la audieri pe patronul clubului Rapid, George Copos, dupa ce acesta a afirmat ca arbitrii au luat bani. "Sunt foarte curios daca cei de la

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, marti, ca este curios daca membrii Comisiei de Disciplina se vor sesiza si îl vor chema la audieri pe patronul clubului Rapid, George Copos, dupa ce acesta a afirmat ca arbitrii au luat bani.

„Sunt foarte curios daca cei de la Comisie se vor sesiza si îl vor chema pe domnul Copos pentru afirmatiile facute la adresa arbitrilor, despre care a spus ca au luat bani. Cred ca ar fi bine ca domnul Copos sa-si masoare cuvintele, pentru ca una spune în particular si alta face în public. Îl înteleg ca era nervos, si eu sunt de parere ca a gresit arbitrul Martis, dar sa se ajunga la afirmatiile pe care le-a facut dânsul…”, a spus Ionut Lupescu la Sport.ro.

Dupa meciul Rapid-Gloria Buzau, scor 0-0, în care arbitrul Marius Martis nu a acordat un penalti gazdelor, în minutul 90, Copos a declarat ca el nu are ce cauta în fotbal si ca acest sport ar trebui sa fie jucat de cei din Federatia Româna de Fotbal si din Comisiile FRF si LPF, care nu iau masuri împotriva celor care încalca regulamentele. „Mizeriile astea care se întâmpla în aceasta tara… Acesti arbitri care iau bani si nu dau penalti atunci când trebuie sa dea, aceste comisii care ne dau suspendari sa jucam fara suporteri… Sa vina sa joace federatia, sa joace comisiile. Eu nu am ce cauta în fotbal”, a spus, nervos, Copos, la finalul meciului Rapid – Gloria Buzau, scor 0-0, din etapa a VIII-a a Ligii I.

În replica, presedintele FRF, Mircea Sandu, l-a facut hot pe Copos, luni, în cadrul unei conferinte de presa. „Hotii striga hotii. Copos trebuie sa stie ca existe regulamente nationale si internationale si toate prevad sanctiuni pentru comportamentul suporterilor si al oficialilor. Scrie clar ca nu ai voie sa aprinzi torte. Comisia a constatat un fapt. Poate ca nu este spectaculos fotbalul fara spectatori, dar asta e regulamentul. Ca a gresit arbitrul e alta poveste. A gresit în minutul 90 si va suporta consecintele. Cine face scandal? Copos care a deschis magazine Samsung arbitrilor. A încercat sa-i santajeze sau mai stiu eu ce. Avem fosti arbitri mari care au fost angajati ai lui Copos. De ce nu spune ca în primul meci Augustus Constantin a gresit în favoarea Rapidului? Sa se duca la Loterie, la Guvern sau pe unde a mai fost el si sa faca acolo aceste declaratii. Ei aduc fotbalul în aceasta situatie”, a afirmat Sandu.

Conflictul a continuat si marti, când actionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, i-a trimis o scrisoare deschisa presedintelui FRF, Mircea Sandu, în care precizeaza ca se simte jignit de maniera aroganta în care investitorii din fotbal sunt tratati de seful federatiei. Copos mai spune ca oficialii Rapidului îsi rezerva dreptul de a analiza situatia creata de nedreptatile la care este supusa echipa antrenata de Cristiano Bergodi si de a decide în consecinta.