Fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, ca solicitarea de începere a urmaririi penale împotriva sa si a ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, reprezinta o razbunare a DNA.
Potrivit fostului ministru, demersul DNA dovedeste ca aceasta este doar „o unealta de razboi politic” care actioneaza într-un „caz inexistent”.
El a sustinut ca el si ministrul Chiuariu nu au facut altceva decât sa clarifice situatia juridica a unui imobil, semnând o hotarâre de guvern în calitate de initiatori si avizatori, adaugând ca în acest document nu este vorba despre nicio licitatie.
„E eminamente un caz politic”, a spus el, opinând ca este vorba despre o razbunare împotriva lui Chiuariu, care a decis scoaterea din Parchet a „acestor procurori incompetenti”.
„Numele meu e folosit doar ca un mijloc în acest caz”, a precizat Zsolt Nagy, care a adaugat ca statutul de „victima colaterala” nu îi schimba statutul de victima.
Potrivit declaratiilor sale, în acest caz unele persoane sunt „tinte”, altele sunt „mijloace”.