Senatorul Antonie Iorgovan a fost internat la Sectia oncologie a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, starea sa fiind în continuare critica, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvânt al unitatii sanitare, Ana Maria Trandafir.
Senatorul social-democrat Antonie Iorgovan s-a întors, la sfârsitul saptamânii trecute, în tara, dupa o perioada de chimioterapie la Viena.
Acesta ar trebui ca peste aproximativ o luna sa mearga din nou la clinica din Viena, pentru o posibila interventie chirurgicala, dupa ce medicii austrieci au infirmat suspiciunea de tumora cerebrala, potrivit unor surse medicale.
„Se va face o tentativa de rezolvare chirurgicala a recidivei cancerului de pancreas de care sufera de mai multa vreme senatorul social-democrat”, au afirmat sursele citate.
Senatorul PSD Antonie Iorgovan a fost transportat, în urma cu aproximativ doua saptamâni, într-un spital din Viena cu un avion militar medicalizat, fiind însotit pe toata durata zborului de un medic de anestezie-terapie intensiva de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.