Liderii PSD s-au reunit, marti dimineata, la Bran, în sedinta informala, pentru a stabili strategia politica pentru perioada urmatoare, urmând ca în cursul zilei sa ia o decizie privind relatia cu PNL, depunerea unei motiuni de cenzura, sustinerea unui guvern PD sau declansarea anticipatelor.
Decizia pe care o vor lua liderii PSD va fi bazata pe adoptarea unuia dintre scenariile posibile privind relansarea si repozitionarea partidului, expuse deja de social-democrati înca de luni seara.
Potrivit acestor scenarii, este luata în calcul intrarea la guvernare alaturi de liberali, în caz contrar urmând sa fie depusa o motiune de cenzura care sa duca la caderea Guvernului Tariceanu.
Un alt scenariu prevede ca, în cazul caderii Guvernului Tariceanu, PSD sa sustina un eventual guvern PD, cu un premier ce va fi probabil propus de Traian Basescu, de la PD sau PLD.
În cazul în care nici PD nu ar accepta cooptarea PSD la guvernare, social-democratii iau în calcul si declansarea alegerilor anticipate, prin nevotarea succesiva a premierilor propusi de Traian Basescu.
Un alt scenariu prevede acceptarea situatiei actuale, cu delimitarea fata de PNL prin nevotarea Ordonantei de Urgenta privind reorganizarea guvernului Tariceanu sau nevotarea bugetului pe 2008.
Pe lânga o decizie legata de aceste scenarii, social-democratii vor dicuta si despre strategia pentru campania privind alegerile europarlamentare.
De asemenea, este posibil ca liderii social-democrati sa ia în discutie si cazul presedintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu, referitor la rechizitoriul dat publicitatii de Parchet, în sensul adoptarii unei decizii de sustinere a acestuia de catre partid.