Numarul atentatelor sinucigase comise în Afganistan a crescut semnificativ în ultimele luni, a anuntat joi un oficial de rang înalt din cadrul Fortei internationale de asistenta pentru securitate (Isaf), citat de AFP.
„În primele sase luni ale anului 2007, au fost înregistrate 41 de atentate sinucigase cu vehicule si 25 fara vehicule, adica un total de 66 de atentate. Comparativ, pe tot parcursul anului 2006 s-au înregistrat 47 de atentate”, a explicat într-o videoconferinta de la Kabul, generalul Fausto Macor, comandantul regiunii Vest a Isaf, forta formata din circa 33.000 de militari sub egida NATO.
Generalul italian, care a preluat functia la jumatatea lunii iulie, la Herat (nord-vest), a subliniat ca Isaf a înfiintat recent „o unitate speciala” însarcinata cu analizarea noilor metode folosite de insurgenti, împrumutate de la luptatorii straini, în special arabi, mai radicali decât talibanii.