Un val de caldura afecteaza centrul si nord-estul Statelor Unite, iar un record de temperatura, 39 de grade Celsius la umbra, a fost înregistrat miercuri la Washington, a anuntat joi serviciul meteorologic (NWS), citat de AFP.
O temperatura atât de ridicata nu s-a mai înregistrat la Washington, la data de 8 august, din 1930. Gradul de umiditate a atins 85 la suta. Temperatura normala pentru aceasta perioada a anului este de 31 de grade Celsius.
Orasul New York a fost afectat miercuri de furtuni puternice, iar un uragan de scurta durata, cu rafale de vânt de pâna la 177 de kilometri pe ora, un fenomen foarte rar, a atins sud-vestul cartierului Brooklyn, determinând zeci de familii sa îsi paraseasca locuintele, ale caror acoperisuri au fost distruse. Uraganul nu a provocat victime, însa a generat pagube de milioane de dolari.
Caldura excesiva a afectat circulatia trenurilor si a provocat numeroase întreruperi ale alimentarii cu electricitate, din cauza supraîncarcarii retelei.