Administratorii RAFO Onesti recheama la munca fostii angajati si fac noi angajari ca urmare a repornirii instalatiilor rafinariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Au fost chemati salariatii care au plecat în concediu sau care si-au cautat de lucru la alte societati. Administratorii RAFO au hotarat sa testeze profesional toti salariatii, iar pentru a completa posturile vacante s-au facut angajari.
„Am avut surpriza sa vedem la angajare inclusiv tineri de 22 de ani. Au venit oameni foarte bine pregatiti, multi fiind dintre cei care au lucrat în combinatele de pe plarforma industriala din Onesti. Putini sunt cei care au plecat sa-si caute de lucru în strainatate. Era o temere a noastra, daca mai continua starea de incertitudine cu repornirea rafinariei, pentru ca cei mai buni dintre angajatii societatii puteau pleca în alta parte”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Ion Marian, lider de sindicat la Rafinorul.
Conform aceleiasi surse, primul vas cu petrol pentru Rafo Onesti a descarcat în Portul Constanta si este pe drum scel de-al doilea. Petrolul curge pe conductele Oil Terminal si a ajuns la Onesti. Se porneste partea de energie termica, se fac peste tot verificari, urmând sa fie încarcate instalatiile cu petrol. Se intra în regimul normal de repornire, astfel încât în cinci-sase zile, începe fabricatia.
Din octombrie 2006 poate prelucra 2,5 milioane de tone de titei anual si poate produce o gama larga de benzine si motorine la nivelul Euro 4 si aproximativ 40 la suta din productie la standarde de calitate Euro 5.
Rafo ofera locuri de munca direct pentru 2.800 salariati si indirect, la nivelul firmelor colaboratoare, pentru alte mii de salariati.