Dupa 18 sezoane, 400 de episoade și numeroase premii (printre care Premiul Peabody, 23 de premii Emmy și titlul de „cel mai bun serial al secolului XX” acordat de Time), The Simpsons ajunge pe marele ecran.
De data aceasta, Homer trebuie sa salveze omenirea de o catastrofa pe care el însuși a provocat-o. Este vorba despre noul animal de companie al lui Homer – un porc – și depozitul de deșeuri radioactive din Springfield, o combinație care declanșeaza o calamitate un dezastru fara precedent în istoria orașului.
Ca urmare, Marge este furioasa pe prostia momumentala a lui Homer și o banda de indivizi dornici de razbunare ataca casa familiei Simpson.
Locuitorii orașului Springfield au toate motivele sa-l urasca pe Homer. De asemenea, catastrofa provocata de Homer atrage atenția președintelui SUA Arnold Schwarzenegger și a șefului Agenției de Protecție a Mediului, Russ Cargill, care elaboreaza un plan de acțiune. În timp ce soarta orașului și a întregii lumi atârna în balanța, Homer trece printr-o faza de pocaința, cerându-și iertare de la Marge, încercând sa-și reuneasca familia desparțita dupa ce fugise de atacatori și sa-și salveze orașul.
Twentieth Century Fox prezinta SIMPSONII – FILMUL, o producție Gracie Films, în regia lui David Silverman. Producatorii filmului sunt: James L. Brooks, Matt Groening, Al Jean, Mike Scully și Richard Sakai. Scenariul este realizat de James L. Brooks, Matt Groening, Al Jean, Ian Maxtone-Graham, George Meyer, David Mirkin, Mike Reiss, Mike Scully, Matt Selman, John Swartzwelder și Jon Vitti. Vocile personajelor sunt interpretate de aceiași actori din serial: Dan Castellaneta (Homer), Julie Kavner (Marge), Nancy Cartwright (Bart), Yeardley Smith (Lisa), Hank Azaria (Moe), Harry Shearer (dl Burns), Pamela Hayden (Milhouse), Tress MacNeille (Colin) și Albert Brooks (Russ Cargill).
DESPRE PRODUCȚIE
Înca de la apariția sa, în 1988, serialul „The Simpsons” a avut un impact și un succes de excepție, devenind un adevarat fenomen social. Pentru creatorul sau, Matt Groening, faptul de a-l transforma în film pentru marele ecran a fost o șansa unica de a oferi publicului ceva ce serialul televizat nu putea oferi. „Spectatorii vor putea râde împreuna, în același timp, în sala de cinema.” explica Groening. „Filmul nu este pur și simplu prezentarea mai multor episoade înlanțuite, ci are o tema și o dezvoltare proprie. Acțiunea se centreaza pe o situație care poate destrama o familie și distruge un întreg oraș.” spune Groening. „Marea diferența consta în faptul ca filmul este la o scala mult mai mare decât serialul.” adauga producatorul și scenaristul James L. Brooks, laureat al Premiului Oscar pentru As Good As It Gets / Mai bine nu se poate, Terms of Endearment și Broadcast News. „Pentru film am creat peste o suta de personaje și scene noi.” continua el.
De asemenea, realizatorii au pornit de la ideea de a reține în film toate caracteristicile personajelor îndragite de fanii serialului. „Sunt 90 de minute de film, pe ecran lat. Filmul conține mai multe istorii personale, ale fiecarui membru al familiei Simpson. Toți, chiar și micuța Maggie, au o poveste și o evoluție proprii, la care speram ca spectatorii sa participe emoțional.” explica producatorul Al Jean.
Aducerea pe marele ecran a familiei Simpson cerea o echipa extrem de creativa și numeroasa și care sa cunoasca bine serialul. De aceea, realizatorii le-au încredințat aceasta sarcina „veteranilor” David Mirkin, Mike Reiss, George Meyer, John Swartzwelder, Jon Vitti, Ian Maxtone-Graham și Matt Selman. Aceștia au lucrat timp de doi ani, scriind peste o suta de ciorne de scenarii. „Deși filmul este de numai trei ori mai lung decât un episod din serial, realizarea lui a fost de o suta de ori mai dificila.” marturisește David Mirkin.
Filmul introduce un element nou în gospodaria familiei Simpson: un porc, adus de Homer drept animal de companie, a carui singura contribuție la viața comunitații consta în câteva tone de îngrașamânt natural. Acest nou personaj, „ajutat” de prostia monumentala a lui Homer, declanșeaza tragedia fara precedent din Springfield. „Ni s-a parut amuzanta ideea ca Homer face o tâmpenie mai mare ca niciodata și de a-l supune dilemei morale de a lasa întreg orașul sa moara sau a încerca sa-l salveze.” explica scenaristul David Mirkin.
O contribuție decisiva la realizarea filmului a avut-o regizorul David Silverman. „David a fost cel care a construit personajele, atât din punct de vedere comportamental, cât și din punctul de vedere al aspectului. Pentru mine, a desena e un proces intuitiv, David a fost cel care a definit regulile pentru fiecare dintre personaje.” spune Matt Groening.
DESPRE FAMILIA SIMPSON
HOMER SIMPSON este un om simplu, care a învațat din experiența ca orice scop uman, oricât de josnic ar fi el, se poate realiza. Homer nu ezita sa aplice acest principiu la locul sau de munca, Centrala Nucleara din Springfield, de unde a fost concediat și reangajat de nenumarate ori, în ciuda faptului ca este un ghimpe permanent în coasta proprietarului centralei, dl Burns. Dar, din fericire pentru Homer, acesta nu reușește sa-i rețina numele.
Acasa, Homer traiește într-o atmosfera marcata de conflictul intergenerațional. Deoarece a fost, în copilarie, mereu admonestat și disprețuit de tatal sau, Homer se straduie sa-și încurajeze progeniturile, sufocându-i cu alintarile și acordându-le o independența exagerata. Ca urmare, Lisa se simte ignorata, Bart îi scapa de sub control și face numai prostii, iar Maggie, de multe ori, nici nu exista pentru Homer.
Cu toate acestea, Homer își iubește familia și îi este foarte devotat. Când Marge refuza sa-l ajute sa fure din depozitul de deșeuri, Homer îi promite un cadou frumos. De altfel, Homer petrece multa vreme la cârciuma lui Moe ridicând-o în slava pe Marge, între doua rânduri de beri cu amicii.
Cârciuma lui Moe este refugiul lui Homer, un loc în care este primit cu brațele deschise, în care își poate trage sufletul dupa agitația de acasa, unde nimeni nu-l cearta ca-și sufla nasul în tricou sau se scarpina cu cheile și unde poate bea bere dupa bere. Este un loc în care, dupa câteva pahare și câteva oua murate, totul pare posibil, inclusiv planurile sale abracadabrante de îmbogațire rapida. În definitiv, viața e prea scurta ca sa aștepți ani de zile.
În spatele oricarui barbat celebru se afla o femeie. MARGE SIMPSON este sufletul familiei, o femeie de o dulceața nemaivazuta – dulceața care umple „gogoașa” Simpson. Prin urmare, ea este îngrozitor de înțelegatoare, insuportabil de optimista și alarmant de saritoare. Extraordinarele sale abilitați fac minuni – Marge e capabila sa creeze coliere din oase de pui, sa faca din fiare vechi cratițe de bucatarie și sa transforme o invazie de furnici roșii într-un spectacol instructiv și fascinant.
Deși Homer e un egocentric, uita datele de aniversare și de sarbatoare, mesteca cu gura deschisa, e cartofor și își pierde vremea în cârciuma lui Moe cu niște neispraviți, Marge este în continuare cu el. La mijoc este o iubire profunda. În plus, Homer are nevoie disperata de ea, o iubește la nebunie și se straduie din rasputeri sa-i ofere tot ceea ce-și dorește – aceasta în rarele ocazii în care nu se gândește doar la el însuși. În ciuda nenumaratelor eșecuri și prostii ale lui Homer, Marge continua sa spere, întarita de propriile ei dictoane. Cum ar fi, de pilda: „Majoritatea femeilor spun ca e o nebunie sa crezi ca poți schimba un barbat. Dar acele femei renunța prea ușor.”) Marge își dedica tot timpul și energia familiei sale. O sarcina deloc ușoara, cu toata dragostea pe care le-o poarta.
BART SIMPSON ar vrea sa aiba totul și, de obicei, reușește sa obțina ce vrea, ba chiar mai mult. Deși mulți îl acuza ca ar fi prea dependent de televizor, pe care îl vad ca pe un surogat de tata, Bart are multe preocupari în afara televizorului. Cum ar fi: sa se îndoape cu înghețata în ușa centrului pentru slabit, sa se perfecționeze în arta scuipatului la distanța și sa stea pe acoperiș cu o bâta de baseball în mâna, pentru a lovi OZN-uri. Ocolit de mulți din cauza farselor neplacute pe care le joaca, Bart duce o lupta permanenta cu propria sa conștiința. De fapt, cea mai mare teama a sa este ca, într-o zi, conștiința sa îl va determina sa faca ceva bun.
Bart este un individ pragmatic. Traiește doar la timpul prezent și rareori se gândește la consecințele curiozitații sale nemarginite. Deseori ajutat de efectele halucinatorii ale bauturii sale preferate, Squishee, Bart își ține familia într-o tensiune permanenta. A trai cu Bart cere niște eforturi considerabile. Astfel, Homer se straduie sa nu se enerveze, iar Marge sa-l împiedice pe Homer sa-și stranguleze fiul. Pe de alta parte, Bart împartașește atracția lui Homer pentru mâncare nesanatoasa, comportament grosolan și glume proaste. Din când în când, o admira pe Lisa pentru inteligența și ingenuitatea ei și apreciaza mâncarea facuta de Marge și iubirea pe care i-o poarta.
La școala, împreuna cu amicii sai Milhouse, Martin Price și Nelson, Bart îi face viața grea profesoarei sale, dna Krabappel. De pilda, îi înlocuiește pastilele anticoncepționale cu bomboane Tic Tac, își bate joc de director printr-o serie de graffiti, ascunzându-se sub pseudonimul „El Barto” și-și incita colegii la revolta afișând un tricou cu inscripția „Jos cu temele pentru acasa !”.
LISA SIMPSON este un model de buna purtare, spirit civic și creativitate. Prin urmare, nu se integreaza nicaieri. Acasa, ea este „conștiința” familiei Simpson, vocea înțelepciunii și a moralitații. De aceea, toți o ignora. Cu excepția cazurilor în care inteligența sa poate fi utila planurilor diabolice ale lui Bart sau Homer. În cautare de înțelegere și apreciere, Lisa se înscrie la școala din Springfield, sperând ca acolo calitațile sale unice vor fi remarcate. Dorința i se împlinește – profesorii îi dau note mari și o trateaza cu indiferența. Colegii de clasa, însa, o „rasplatesc” cu porecle precum „Intelectuala”, „Ciudațenia” și „Deșteapta pamântului”.
Trista și dezamagita, Lisa se cufunda în cele câteva pasiuni ale sale: cântatul la saxofon, poneii, serialul sau preferat și studiul vieților de femei celebre care s-au împotrivit dominației patriarhatului. Printre realizarile sale remarcabile se numara: planul local de reciclare a deșeurilor, faptul de a deveni campioana la hockey pentru copii și descoperirea unei aplicații practice a geometriei.
Deși i se acorda mult mai puțina atenție pentru realizarile sale decât lui Bart pentru prostiile pe care le face, Lisa este de multe ori aliata cea mai de preț a lui Bart, ajutându-l în planurile sale diabolice. Dupa cum spune și Bart – fara tragere de inima – inteligenta și talentata Lisa va reuși în viața. Iar când se va întâmpla, el va fi pe faza pentru a-i cere bani.
MAGGIE SIMPSON reprezinta elementul de echilibru în haosul din casa familiei Simpson. Ea înghite cuminte leacurile bizare date de bunici și accepta sa poarte ultima moda în materie de îmbracaminte pentru copii, alese cu un gust mai mult decât îndoielnic, toate acestea fara a scoate un cuvânt de protest. Lucrurile se schimba, însa, când Maggie învața sa vorbeasca. Dar nimeni nu o asculta. Lasata în grija lui Homer, micuța Maggie e libera sa faca tot ce vrea – inclusiv sa bea apa din castronul cațelului și sa exploreze profunzimile oricarui tip de mașinarii care îi trezește curiozitatea.
o producție GRACIE FILMS
un film de DAVID SILVERMAN
SIMPSONII – FILMUL/THE SIMPSONS MOVIE
2007, color, ecran lat, 85 min.
DAN CASTELLANETA
JULIE KAVNER
NANCY CARTWRIGHT
YEARDLEY SMITH
HARRY SHEARER
PAMELA HAYDEN
scenariul: JAMES L. BROOKS MATT GROENING AL JEAN
IAN MAXTONE GRAHAM DAVID MIRKIN MIKE REISS
GEORGE MEYER MIKE SCULLY JOHN VITTI
MATT SELMAN JOHN SWARTZWELDER
producatori: JAMES L. BROOKS MATT GROENING AL JEAN
MIKE SCULLY RICHARD SAKAI
montajul: JOHN CARNOCHAN
costumele: JANE PETRIE
muzica: HANS ZIMMER
regia: DAVID SILVERMAN