Cioroianu s-a întâlnit cu noul ambasador al Israelului la Bucuresti

Apropo.ro / 01.08.2007, 15:46
Cioroianu s-a întâlnit cu noul ambasador al Israelului la Bucuresti
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, l-a primit, miercuri, pe noul ambasador al statului Israel, Oren David, cu ocazia depunerii copiei scrisorii de acreditare, cei doi discutând despre potentialul relatiilor economice dintre cele doua tari si despre pacea din Orientul Mijlociu

„În cadrul întrevederii a fost reiterata dorinta comuna de dezvoltare a relatiilor bilaterale foarte bune, atât politico-diplomatice cât si din punct de vedere economic. Au fost subliniate legaturile speciale existente între cele doua tari, pornind de la principiile si valorile democratice, precum si pe baza componentelor etnice, culturale si istorice comune”, se arata într-un comunicat al MAE remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX.

Partile au subliniat vointa de a intensifica dialogul între oficialitatile române si israeliene la diferite nivele si de a valorifica potentialul de investitii si afaceri existent, inclusiv prin apartenenta României la Uniunea Europeana, mentioneaza MAE.

Mediafax