Amenintarea cu bomba la Opera Nationala Româna din Timisoara a fost o alarma falsa, echipele de pirotehnisti deplasati la fata locului nedescoperind nimic periculos, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis (IPJ Timis), Serban Pittner, a declarat pentru MEDIAFAX ca amenintarea a fost o alarma falsa, iar barbatul care a dat telefonul la Serviciul de Urgente 112 a avut pofta de glume.
„Amenintarea cu bomba la Opera Nationala Româna din Timisoara s-a dovedit a fi una falsa pentru ca la fata locului echipele de pirotehnisti nu au descoperit nimic. Cineva a avut pofta de glume si a sunat în jurul orei 13.00 de doua ori, vorbind într-o engleza defectuoasa. Printre altele, a pomenit si cuvântul Al-Quaida, probabil pentru intimidare. Serviciile specializate au actionat imediat pentru a lua masurile necesare, dar nu a fost cazul”, a spus Serban Pittner.