Festivalul Sighișoara Medievala 2007

Apropo.ro / 19.06.2007, 16:16
Festivalul Sighișoara Medievala 2007
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în ședința de marți, promovarea în regim de campanie sociala a Festivalului Sighișoara Medievala 2007. Decizia a fost luata la solicitarea Primariei municipiului Sighișoara, care organizeaza, în

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în ședința de marți, promovarea în regim de campanie sociala a Festivalului Sighișoara Medievala 2007.

Decizia a fost luata la solicitarea Primariei municipiului Sighișoara, care organizeaza, în perioada 27-29 iulie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievala.

Primaria Sighișoara a anunțat în luna mai ca „fiind o ediție aniversara, într-un nou context european, Festivalul Sighișoara Medievala 2007 va întruni mai mulți artiști de talie internaționala, care vor diversifica programul evenimentului prin creații artistice europene”.

Ca în fiecare an, manifestarea va cuprinde mai multe secțiuni: teatru, expoziții, muzica, folk, poezie.

Începând cu 1992, în fiecare vara, cetatea Sighișoarei își retraiește trecutul, când pe straduțele înguste apar cavaleri, calugari, vrajitori, clovni și duhuri întrupate. Festivalul aduna anual peste 30.000 de vizitatori.

Primarul municipiului Sighișoara, Dorin Daneșan, a declarat, luni, într-o conferința de presa, ca Festivalul Sighișoara Medievala din acest an va include „un SOS catre autoritațile române și alte foruri internaționale pentru salvarea Cetații”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Acest SOS puteam sa-l facem mai demult, am așteptat de la an la an mai mult sprijin de la Guvern și ministere”, a spus Daneșan, potrivit caruia, între timp zidurile Cetații se prabușesc, iar bugetul local nu ajunge pentru a aloca toate fondurile necesare pentru reparații.

Primarul a precizat ca anul trecut, dupa prabușirea, la inundații, a unor ziduri, au venit circa șase miliarde de lei vechi de la Ministerul Lucrarilor Publice, dar necesarul este mult mai mare. SOS-ul va fi o acțiune precum cele organizate pentru instituții de cultura, a spus Daneșan.

Potrivit aceleiași surse, în prezent se lucreaza la un proiect care sa stabileasca de ce sume este vorba. Oricum, sunt necesari foarte mulți bani, a spus primarul, potrivit caruia, pe lânga zidurile care se prabușesc, este nevoie de reabilitari și la Turnul cu ceas și celelalte turnuri ale Cetații.

Daneșan a spus ca se va vedea la fața locului în ce va consta efectiv SOS-ul, în timp ce artistul Nicu Alifantis, prezent la aceeași conferința de presa în calitate de coordonator al secțiunii de folk (alaturi de Ducu Bertzi – n.r.), a aratat ca orice acțiune de acest fel „este un SOS de a pastra valorile trecutului, respectul fața de Cetate, a le cultiva și conștientiza”.

Mediafax