Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a semnat duminică un decret prin care scoate în afara legii Forța executivă a mișcării Hamas și milițiile acesteia, au anunțat surse oficiale, citate de AFP.
„Forța executivă și milițiile Hamas sunt scoase în afara legii, deoarece au desfășurat o rebeliune armată împotriva legitimității palestiniene și a instituțiilor palestiniene. Orice persoană ale cărei legături cu acestea vor fi dovedite va fi pedepsită conform legii în vigoare și dispozițiilor stării de urgență”, precizează textul decretului.
Mișcarea Hamas a preluat vineri controlul asupra Fâșiei Gaza, determinându-l pe Abbas să demită guvernul dominat de membrii mișcării islamiste. Un nou guvern, de criză, a depus jurământul duminică la Ramallah, un purtător de cuvânt al Hamas afirmând însă că acesta este „ilegitim”.
Mediafax