PD va începe, saptamâna viitoare, procedurile judiciare de desfiintare, pe cale juridica a Aliantei D.A., dupa ce PNL a distrus-o din punct de vedere politic, a anuntat, marti, într-o conferinta de presa, presedintele democrat Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
„Am asteptat pâna în ultimul ceas sa vedem daca mai este posibila o refacere a Aliantei D.A. printr-o guvernare PD-PNL-PLD, dar nu este posibil. Vom începe de saptamâna viitoare demersurile juridice, pe lânga cele politice, pe care colegii liberali le-au pus la punct privind distrugerea Aliantei, ca din punct de vedere juridic ea sa fie desfiintata”, a declarat Boc.
Potrivit acestuia, procedura prevede ca una din cele doua parti sa ceara instantei desfiintarea Aliantei D.A.
„Proba suprema a desfiintarii juridice a Aliantei o constituie eliminarea PD de la guvernare de catre PNL, contrar prevederilor protocolului PD-PNL”, a mai afirmat Emil Boc, care a adaugat ca dupa sentinta de desfiintare, teoretic, numele Alianta D.A. ar mai putea fi folosit daca nu este protejat la OSIM.
Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat, marti, ca democratii vor denunta în instanta Protocolul PNL-PD imediat dupa ce vor „lamuri” cu liberalii, saptamâna aceasta, problema celor sase posturi neocupate de parlamentar ale Aliantei.
„Va trebui sa clarificam saptamâna aceasta situatia celor sase posturi neocupate în Parlament, apartinând Aliantei. Dupa ce lamurim aceasta poroblema, ne asumam riscul fiecare, si PNL, si PD, ne întelegem unii cu altii si vom denunta în instanta Protocolul Aliantei PNL-PD”, a precizat Vasile Blaga.
Ruperea efectiva a Aliantei D.A. a avut loc odata cu învestirea Cabinetului Tariceanu II, din care PD nu a mai facut parte. Atunci, liderul PD Emil Boc l-a acuzat pe premierul Calin Popescu Tariceanu ca a distrus Alianta D.A., primul-ministru replicând ca, de fapt, democratii au fost cei care prin actiunile lor au sabotat alianta. Pâna în prezent, niciuna dintre parti nu s-a adresat justitiei pentru a cere desfiintarea Aliantei DA.