Consilierul prezidential Teodor Baconschi a fost avizat, marti, cu unanimitate de voturi, de Comisiile de politica externa ale Parlamentului, pentru postul de ambasador la Paris.
Nominalizarea sa a fost avizata cu 22 de voturi.
„A fost o discutie deschisa, cordiala, care a trecut în revista ansamblul relatiilor noastre cu Franta în trecut, prezent si sub auspiciile create de victoria lui Nicolas Sarkozy. Am facut un tur de orizont si am preluat o serie de sugestii”, a spus Baconschi.
El a aratat ca România trebuie sa profite de „ambitia politica” pe care noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, o imprima asupra întregii Europe, relansând procesul constiutional în directia unui Tratat simplificat, „pentru ca, evident, Europa în formula de 27 nu mai poate functiona pe unanimitate”.
„Sarkozy propune aceasta majoritate super-calificata, cum o numeste el. Limitele Tratatului de la Nisa sunt evidente pentru jucatorii mari din UE si de asemenea limitele exinderii. Sarkozy este adeptul unei Europe cu geografie clara si sigur ca vede continuarea procedurilor de extindere cu tari calificate din punct de vedere economic, politic si istoric, precum Elvetia sau Norvegia sau Islanda, cu tari care se pot califica pentru ca fac parte din arealul civilizational european – ma refer la zona balcanica”, a aratat Baconschi.
În prezent, Baconschi este consilier prezidential pentru relatia cu autoritatile publice si cu societatea civila. El are gradul diplomatic de ambasador.
În perioada 1997-2001, a fost ambasador al României pe lânga Sfântul Scaun, iar în 1999-2001 a fost acreditat, de asemenea, în Republica San Marino si pe lînga Suveranul Ordin Militar de Malta. În 2001, a detinut postul de director general în MAE, iar în 2002 – 2004 a fost ambasador al României în Republica Portugheza. Din 2005 pâna în septembrie 2006 a fost secretar de stat pentru Afaceri Globale (MAE).
Avizul comisiilor este consultativ, decizia finala privind numirea ambasadorilor revenindu-i sefului statului.