Un numar total de 92.000 de vizitatori au fost anul acesta la Târgul Gaudeamus, ce s-a desfasurat la Romexpo între 22 si 26 noiembrie, potrivit estimarilor organizatorilor.
Astfel, cea de-a XIII-a editie a avut cu circa 5.000 de vizitatori mai mult decât precedenta, dar nu a ajuns la cifra de 100.000, cum a sperat Maria Toghina, presedintele Societatii Române de Radiodifuziune – initiatorul evenimentului.
Timp de cinci zile, aproape 400 de expozanti – edituri românesti si straine, institutii de învatamânt, asociatii profesionale, agentii de difuzare de carte, institutii de presa – s-au aflat în pavilionul central de la Romexpo.
Peste 430 de evenimente au fost organizate în aceasta perioada, unele dintre ele reusind sa adune mult public: de exemplu, lansarea antologiei „1001 de albume de ascultat într-o viata” însotita de un recital Iris la standul RAO, lansarea cartii si a audiobook-ului „Despre bucurie în Est si în Vest si alte eseuri” de Andrei Plesu la standul Humanitas, lansarea „Cartii gesturilor europene” de Peter Collett (Editura Trei), în prezenta autorului.
Mai multe edituri spun ca încasarile lor sunt mai mari decât la Gaudeamus 2005, dar ca vânzarile ar fi fost si mai bune daca târgul ar fi ramas deschis si mai târziu de ora 19.00, macar vineri.
Volumul „Despre bucurie în Est si în Vest si alte eseuri”, ce reuneste patru conferinte sustinute de Andrei Plesu în strainatate, a fost desemnat de vizitatori „cea mai râvnita carte” a târgului.
Editia de anul acesta a avut ca invitat special francofonia, astfel ca Ambasada Frantei a invitat la Bucuresti câtiva scriitori – Lorette Nobecourt si Michel Crepu -, iar presedinte de onoare al Gaudeamus 2006 a fost Herve Bolot, ambasadorul Frantei.