Olaroiu vrea sa repete meciul de la Kiev

Apropo.ro / 21.11.2006, 09:54
Olaroiu vrea sa repete meciul de la Kiev
Antrenorul Cosmin Olaroiu a declarat, luni, într-o conferința de presa, ca spera ca Steaua sa evolueze marți în grupa E a Ligii Campionilor cu Dinamo Kiev, așa cum a facut-o și la meciul din Ucraina, câștigat cu scorul de 4-1. "În celelalte doua meciuri de acasa

Antrenorul Cosmin Olaroiu a declarat, luni, într-o conferința de presa, ca spera ca Steaua sa evolueze marți în grupa E a Ligii Campionilor cu Dinamo Kiev, așa cum a facut-o și la meciul din Ucraina, câștigat cu scorul de 4-1.

„În celelalte doua meciuri de acasa am jucat cu multa teama, nu am reușit sa ne stapânim emoțiile, am facut greșeli și am platit. Sper sa fi câștigat experiența și sa evoluam ca la Kiev, deși atunci a fost o conjuctura favorabila: am înscris repede și am reușit sa ne desprindem dupa ce am fost egalați. În acest sezon nu am avut decât doua saptamâni de pauza, care practic nu înseamna nimic, dar trebuie sa ne obișnuim cu acest program și sa facem fața pe ambele fronturi. Ar fi obișnuita calificarea noastra în primavara europeana, ar fi a treia consecutiva”, a spus Olaroiu.

Antrenorul Stelei a afirmat ca nu a discutat cu antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu: „Nu am discutat cu Mircea Lucescu. Dinamo Kiev nu a avut probleme în campionat, la noi este o lipsa de continuitate, am facut meciuri bune și nu am câștigat, dar au fost și meciuri mult sub ce ne așteptam. Liga Campionilor este altceva, este o motivație speciala și altflel vor sta lucrurile marți. Miza și presiunea vor fi diferite fața de ceea ce a fost la Kiev. Atunci se așteptau la altceva, acum vor fi mai precauți. Atrunci am avut o zi buna și nu în fiecare zi se întâmpla asta, dar trebuie sa avem aceeași determinare și motivație”.

Întrebat daca steliștii vor fi afectați de faptul ca jucatorii ucraineni vor avea o prima mare de victorie, Olaroiu a spus: „Oricum nu ne-o da noua, așa ca…”

Olaroiu a precizat și care ar fi atuurile ucrainenilor în opinia sa: valoarea jucatorilor, experiența mai mare în Liga Campionilor și faptul ca vor juca cu determinare, fiind ultima lor șansa. Olarioiu a mai spus ca înca nu se gândește la posibilul adversar din Cupa UEFA. „Nici noi, nici Dinamo (n.r. – Dinamo București) nu suntem deocamdata calificați, așa ca nu vad de ce ne-am gândi la un posibil meci cu ei”, a spus Olaroiu, care l-a laudat pe Cernat, dar a precizat ca la Dinamo Kiev mai exista și alți jucatori buni precum  Rincon, Mihalik, Șațkih.

Referitor la faptul ca Real Madrid ar putea juca cu echipa a doua la Kiev, în ultima etapa a grupelor, Olatoiu a spus: „Care este echipa a doua la Real?. Uitați-va la Lyon, daca nu este Fred este Carew, daca nu este Wiltord este Govou, daca nu este Tiago este Kallstrom, daca nu este Toulalan este Diarra, daca nu este Cris este Cacapa și așa mai departe”.

Radoi: Steaua trebuie sa continue în cupele europene

Capitanul echipei Steaua, Mirel Radoi, a declarat, luni, într-o conferința de presa, ca susținerea publicului va fi extrem de importanta la meciul cu Dinamo Kiev și crede ca steliștii trebuie sa profite de șansa uriașa pentru a continua în cupele europene.

„Susținerea publicului va fi importanta, dar daca nu ne concentram putem cadea în partea cealalta. Va trebui sa și gândim acest meci, mai ales ca doua rezultate din trei ne avantajeaza. Sper ca jocul echipei sa fie diferit de cel cu Lyon și Real Madrid. Trebuie sa tranșam acest meci, pentru ca nu putem sta la mâna altora în urmatoarea etapa. Avem o șansa uriașa, jucam acasa și trebuie sa terminam aici toata treaba”, a spus Radoi.

Radoi spune ca Steaua nu este în criza

Mirel Radoi a declarat ca nu crede ca exista o criza la nivelul echipei Steaua, apreciind ca mai degraba este vorba de o oboseala fizica și psihica.

„Nu cred ca este o criza la nivelul echipei, ci doar o oboseala fizica și psihica. Se vede ca în campionat concentrarea nu este la fel ca în cupele europene. De la cap pleaca totul. Sunt convins ca marți, nu va mai fi aceasta situație. Nu ne apasa prima de victorie a adversarilor și nici prima noastra”, a spus Radoi.

Mirel Radoi va avea emoții marți, deoarece va fi la primul meci în grupele Liga Campionilor: „Va fi primul meci cu emoții, pentru ca voi fi implicat și eu în Liga Campionilor. Totul decurge normal. Ma simt foarte bine, dar trebuie sa ma pun la punct cu pregatirea fizica, pentru ca nu am multe meciuri și se vede”, a spus Radoi.

Întrebat cum a regasit Steaua, Radoi a spus: „Cu aceeași emblema și cu echipamentul puțin diferit”.

Radoi a menționat ca îi place foarte mult cum joaca Florin Cernat, considerându-l un fotbalist care poate face diferența. De asemenea, stelistul a subliniat ca ar vrea sa joace cu Dinamo București în Cupa UEFA.

El s-a declarat amuzat de speculațiile facute pe seama accidentarii sale. „M-au amuzat speculațiile facute pe seama acidentarii mele, aceasta datorita experților, care dau pronosticuri ca la meci, dar nu știu ce am avut”, a completat Radoi.

Masuri de ordine la meciul Steaua – Dinamo Kiev

Aproximativ 1250 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica cu ocazia meciului dintre Steaua și Dinamo Kiev, programat sa se dispute marți, la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a V-a a grupei E a Ligii Campionilor.

Cei 1250 de jandarmi fac parte din Gruparea Mobila Ploiești, Brigada Speciala de Intervenție a Jandarmeriei și Direcția Generala de Jandarmi a Municipiului București.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, suporterii steliști vor sta la Tribuna I, mai puțin sectoarele 41-42, Tribuna a II-a, Peluza I și Peluza a II-a, iar accesul în stadion se va face pe porțile de intrare în Complexul Sportiv nr. 1 și 2. Fanii steliști se vor deplasa la stadion și vor pleca individual, iar suporterii formației Dinamo Kiev vor fi însoțiți de jandarmi.

Accesul publicului se va face începând cu ora 17.45, pe baza de bilete, acreditari de presa și invitații emise de FC Steaua. Recuzita galeriilor poate include bannere, stegulețe, fulare, eșarfe și confetti. Este interzis accesul în incinta stadionului cu obiecte contondente (inclusiv suport pentru steag din alt material decât plastic), petarde, fumigene, artificii (atât de producție autorizata, cât și artizanala), substanțe iritant-lacrimogene, bauturi alcoolice, bannere cu conținut obscen, incitator la violența, rasist sau xenofob, precum și a  persoanelor turbulente și a celor aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor halucinogene.

Agenții economici care își desfașoara activitatea în zona stadionului nu vor mai putea comercializa bauturi alcoolice începând cu ora 13.00.

Jandarmeria va mai folosi la meciul de marți, pe lânga mijloace auto specifice, zece patrule hipo și șase câini de serviciu.

Biletele pentru meciul cu Dinamo Kiev nu s-au epuizat

La casele de bilete ale stadionului din Bulveradul Ghencea se mai gaseau, luni, tichete pentru meciul Steaua – Dinamo Kiev, care va avea loc în grupa E a Ligii Campionilor.

Astfel, la cele trei case mai existau tichete la peluza, la prețul de 35 de lei, ramase din ultima serie de bilete puse în vânzare în weekend. Daca vor mai ramâne bilete, acestea vor fi puse în vânzare și în ziua meciului.

Vizavi de stadion se aflau și bișnițari, care, fara succes, ofereau un bilet de 35 lei cu 70 de lei, iar un bilet de la tribuna a doua, care costa 50, îl dadeau cu 120 lei.

Partida Steaua București – Dinamo Kiev va avea loc marți, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a V-a a grupei E a Ligii Campionilor și va fi transmis de Pro TV.

Mediafax