Președintele PNL Calin Popescu Tariceanu reînnoiește invitația adresata lui Theodor Stolojan de a se întâlni marți, precizând ca, deși ar fi considerat oportun un dialog „ca între doi barbați”, este dispus sa discute cu fostul lider liberal în formula pe care acesta o considera avantajoasa.
„Îi reînnoiesc invitația adresata lui Theodor Stolojan pentru a ne întâlni mâine, 21 noiembrie 2006. Sper într-un dialog deschis și sincer care sa aiba drept scop unitatea și forța PNL”, afirma Tariceanu într-un comunicat remis, luni seara, agenției MEDIAFAX.
Conform lui Tariceanu, în urma consultarilor cu organizațiile PNL, a rezultat susținerea acestora pentru demersul sau lansat la Râmnicu Vâlcea, de a purta un dialog, atât pentru asigurarea unitații partidului cât și pentru susținerea politicilor guvernamentale liberale.
De asemenea, din dezbaterile care au avut loc, a rezultat ca un dialog de buna credința se bazeaza pe respectul identitații liberale și pe lipsa unor condiții prealabile, precizeaza liderul PNL.
„Prin urmare, cu toate ca aș fi considerat mai oportun un dialog ca între doi barbați pentru gasirea unor soluții realiste, care sa asigure unitatea partidului și sa evite un spectacol mediatic, sunt dispus sa ma întâlnesc cu Teodor Stolojan în formula care crede ca îl avantajeaza”, afirma Calin Popescu Tariceanu.
Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, ca va încerca sa se întâlneasca în cursul zilei cu Theodor Stolojan, deoarece agenda sa de lucru pentru zilele urmatoare este una „strânsa”. „Poate ne vom întâlni chiar azi (luni – n.r.), daca este posibil”, a spus Tariceanu.
În replica, Theodor Stolojan, care s-a întors, luni, din SUA, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca se va întâlni, în cursul zilei, cu Gheorghe Flutur și cu ceilalți membri ai grupului sau pentru a stabili temele de discuție cu Tariceanu, cu care se va întâlni, „daca acesta nu se va razgândi”, marți sau miercuri.
Ulterior, la începutul întâlnirii dintre inițiatorii Platformei Liberale și Grupul pentru Unitatea PNL, Stolojan a declarat ca dorește dialog cu conducerea PNL, însa nu doar între el și liderul liberal Calin Popescu Tariceanu.
Stolojan a apreciat ca „ar fi incorect” ca întâlnirea sa se poarte numai între el și Tariceanu, transmițându-i premierului ca este disponibil sa se întâlneasca cu acesta, însa numai însoțit de grupul de inițiativa al platformei liberale.
„Am fost invitat de Tariceanu sa ma întâlnesc cu dânsul în aceasta seara. În acest sens am fost sunat de Radu Stroe, iar raspunsul a fost foarte limpede: Dorim acest dialog, dar nu eu cu Tariceanu, pentru ca nu problema mea este importanta astazi, ci problema PNL-ului”, a declarat Stolojan.
El s-a aratat dispus la o discuție cu premierul, însa ar dori „una transparenta, între grupul de inițiativa al platformei liberale, cu Gheorghe Flutur și cu domnul Tariceanu, însoțit de cine va crede dânsul de cuviința”.
Potrivit acestuia, o întâlnire în doi Tariceanu-Stolojan ar fi „incorecta” fața de platformiști și de grupul Flutur.
„Ar fi incorect ca eu sa ma întâlnesc între patru ochi cu domnul Tariceanu și sa vedem ce iese. Nu asta e problema. I-am transmis prin domnul Stroe ca suntem de acord sa ne întâlnim cu dânsul, daca nu se razgândește, dar numai în aceasta formula”, a conchis Theodor Stolojan.