Ministrul bulgar al Integrarii, desemnat pt. postul de comisar UE

Apropo.ro / 25.10.2006, 10:26
Ministrul bulgar al Integrarii, desemnat pt. postul de comisar UE
Ministrul bulgar al Integrarii Europene, Meglena Kuneva, a fost desemnat de conducerea coalitiei de guvernamânt de la Sofia pentru functia de comisar european, a anuntat, marti, postul de radio national bulgar, citat de AFP. Decizia liderilor coalitiei guvernamentale de

Ministrul bulgar al Integrarii Europene, Meglena Kuneva, a fost desemnat de conducerea coalitiei de guvernamânt de la Sofia pentru functia de comisar european, a anuntat, marti, postul de radio national bulgar, citat de AFP.

Decizia liderilor coalitiei guvernamentale de centru-stânga – din care fac parte premierul socialist Serghei Stanisev, liberalul Simeon de Saxa-Coburg-Gotha si liderul partidului minoritatii turce, Ahmed Dogan – va fi anuntata oficial în cursul saptamânii, a precizat postul de radio national bulgar.

Kuneva, în vârsta de 49 de ani, a urmat studii de drept la Universitatea din Sofia, iar ulterior s-a specializat la universitatile Turku (Finlanda), Oxford (Marea Britanie) si Georgetown (Statele Unite). Profesor universitar de drept, apoi ziarist la postul de radio national, Kuneva a fost si consilier al guvernului si a fost decorata, în 1994, cu Legiunea de onoare franceza. Ea ocupa functia de ministru pentru Afaceri Europene de la crearea postului, în 2002.

Dupa desemnarea oficiala de catre guvernele lor, noii comisari bulgar si român urmeaza sa fie audiati de comisii ale Parlamentului European, în functie de portofoliile care le vor fi atribuite. Pentru a îi integra pe cei doi noi comisari, Comisia Europeana – care va avea 27 de membri dupa extindere – trebuie sa modifice portofoliile unora dintre actualii comisari.

Parlamentul European se va reuni în sesiune extraordinara în data de 4 ianuarie 2007, pentru a-i învesti pe comisarii român si bulgar.

Mediafax