Kate Moss vrea sa creeze haine pentru femei însarcinate

Apropo.ro / 12.10.2006, 13:25
Kate Moss vrea sa creeze haine pentru femei însarcinate
Top modelul Kate Moss a declarat ca va extinde linia de îmbracaminte pe care o va crea pentru Topshop, un celebru lanț de magazine din Marea Britanie, cu o colecție destinata femeilor însarcinate, informeaza celebritywonder.com. "Kate s-a aratat interesata sa creeze o

Top modelul Kate Moss a declarat ca va extinde linia de îmbracaminte pe care o va crea pentru Topshop, un celebru lanț de magazine din Marea Britanie, cu o colecție destinata femeilor însarcinate, informeaza celebritywonder.com.

„Kate s-a aratat interesata sa creeze o colecție destinata femeilor însarcinate pentru Topshop, poate pentru ca este un subiect apropiat sufletului ei. Topshop are deja una dintre cele mai moderne linii de îmbracaminte pentru femei însarcinate și Kate ar dori sa adauge unele dintre ideile sale”, a indicat o sursa apropiata top modelului publicației britanice Britain’s Daily Star.

Înțelegerea cu firma britanica reprezinta cel mai mare contract încheiat de Kate Moss de la revenirea sa în lumea modei. Top modelul a fost implicat în urma cu un an într-un scandal legat de droguri. Tabloidul britanic Daily Mirror a publicat în luna septembrie 2005 fotografii ale manechinului în timp ce priza ceea ce parea a fi cocaina.

În urma acestui scandal, Moss a pierdut mai multe contracte publicitare importante. Înțelegerea este importanta atât pentru Moss cât și pentru Topshop, companie celebra pentru lanțul sau de magazine unde se vând haine cu stil la prețuri mici. Moss va oferi liniei de haine produsa de companie o doza proaspata de stralucire, un lucru bun ținând cont ca Topshop va inaugura un magazin în Statele Unite în 2007.

Între timp, presa britanica speculeaza faptul ca Moss și iubitul ei Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, se vor casatori la Ibiza. Cuplul ar dori sa se casatoreasca de ziua de naștere a lui Kate, pe 16 ianuarie anul viitor, conform spuselor unchiului lui Pete, Phil Michels.

„Pete i-a cumparat lui Kate un inel de logodna și i-a promis ca nu se mai atinge de heroina. Va fi o nunta tradiționala alba, la care vor participa prietenii”, a indicat Michels.

Kate a fost de acord sa se casatoreasca cu Pete dupa ce acesta s-a internat într-o clinica de dezintoxicare pentru a scapa de dependența de droguri. Cântarețul nu a mai consumat droguri dupa ce s-a externat din aceasta clinica.

Pete, în vârsta de 27 de ani, i-a cerut fostului sau coleg din trupa Libertines, Carl Barat, sa-i fie cavaler de onoare, în timp ce prietena lui Kate, Sadie Frost, va fi domnișoara de onoare alaturi de fiica top modelului, Lila Grace.

Mediafax