Fundașul Cristian Chivu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presa, ca jucatorii echipei naționale nu sunt mofturoși și nu vor sa joace pe stadioanele din provincie pentru a fugi de înjuraturile suporterilor bucureșteni, ci doar doresc sa nu mai fie jigniți înca de la încalzire.
„Nu fugim de înjuraturi, pentru ca am fost înjurați și la Constanța și cu siguranța vom mai fi înjurați, chiar și la Iași, Constanța sau Timișoara daca vom juca. E dureros însa sa îți reprezinți țara și sa auzi injurii la adresa familiei tale, la adresa oamenilor care nu mai sunt printre noi. Poți sa huidui, sa înjuri din minutul 50 sau 60, când vezi ca echipa nu joaca bine, dar în nici un caz sa pleci de acasa cu ideea ca «azi îl înjur pe Coman sau Florentin Petre», sau sa le dorești moartea, doar pentru evolueaza la alte echipe decât cea pe care o favorizezi tu. Noi acceptam critici, huiduieli, acceptam orice, dar nu și înjuraturi înca de la încalzire”, a explicat capitanul primei reprezentative.
Chivu susține ca selecționata României este singura echipa naționala huiduita în propria țara. „Nu e normal ca la meciurile naționalei sa se scandeze împotriva Jandarmeriei pentru a protesta în legatura cu un incident care a avut loc la un meci din Liga I. Cred ca suntem singura echipa naționala care joaca în țara ei și este huiduita și fluierata. Și e dureros, pentru ca noi, daca e nevoie, pentru echipa naționala jucam și pe luna sau în Honolulu, așa cum a spus Florentin Petre”, a menționat Cristian Chivu.
Fundașul a afirmat ca și jucatorii echipei naționale sunt frustrați de faptul ca din anul 2000 România nu a mai participat la un turneu final. „Știm ca frustrarile sunt mari pentru ca de șase ani nu am mai participat la un turneu final. Dar durerea pe care o are suporterul român o avem și noi. Noi jucam în România și vrem sa fim încurajați de români pentru a ne califica din nou la un turneu final”, a menționat Chivu.
Capitanul primei reprezentative a precizat ca nu știe vreun jucator care sa vrea sa se retraga de la echipa naționala din cauza incidentelor petrecute la partida România – Belarus: „Nu știu de așa ceva. Și nici nu cred ca un jucator poate fi influențat de faptul ca a fost înjurat încât sa renunțe la naționala. Un fotbalist trebuie sa fie conștient ca nu e nici prima și nici ultima oara când e înjurat”.
Cristian Chivu susține ca atacantul Adrian Mutu nu a cerut înlocuirea în timpul partidei cu Belarus din cauza ca a fost înjurat de suporterii de la peluza I a stadionului „Steaua”. „Nu cred ca Mutu a înjurat. Omul la suparare a ripostat, probabil ca s-a simțit jignit. În timpul meciului se acumuleaza frustrari, stresuri, pentru ca se pot pierde puncte importante. Nu știu cât sunt de acord cu Mutu ca a reacționat, cum nu știu cât sunt de acord cu reacția suporterilor. Oricum, el nu a ieșit de pe teren pentru ca era înjurat, ci pentru ca avea o plaga deschisa la cap și era riscant sa continue”, a menționat Chivu.
În legatura cu disputarea meciurilor viitoare ale României pe alte stadioane din țara, fundașul echipei AS Roma a precizat ca deocamdata nu a discutat cu ceilalți jucatori despre acest lucru. „Ne-am dori sa jucam acolo unde suporterii vor sa ne vada. Nu am renunțat la București, doar ca deocamdata nu am discutat. Însa, noi, înainte de acest meci cu Belarus, stabilisem sa dam ocazia tuturor românilor sa vada meciurile echipei naționale”, a daugat fundașul.
Chivu este de parere ca jucatorii din campionatul intern ar trebui sa se abțina în a scanda trivialitați împreuna cu galeriile împotriva rivalilor. „Se întâmpla și în Italia așa ceva, dar cei care fac aceste lucruri sunt suspendați de Comisia de Disciplina. De exemplu Di Canio, care a facut acele semne naziste, a fost suspendat doua etape. Eu înțeleg ca suporterii sunt condiționați de ura fața de rivali, dar nu trebuie sa se ajunga pâna la a chema un jucator sa scandeze cu ei. Pentru ca jucatorul se simte obligat, îi e frica pentru ca la urmatorul meci va fi huiduit daca nu va scanda împotriva altei echipe”, a adaugat Chivu.
(Serviciul AUDIO al MEDIAFAX va pune la dispoziție înregistrarea declarațiilor președintelui FRF, Mircea Sandu și ale directorului general Ionuț Lupescu. Pentru a beneficia de acest serviciu puteți accesa link-ul Mediafax audio de pe pagina de internet a agenției sau direct adresa de internet http://audio.mediafax.ro ).