Conservatorii cer organizatorilor Sommet-ului Francofoniei sa faca publice costurile „detaliate și defalcate” pentru organizarea evenimentului, apreciind ca nu sunt împotriva reuniunii, ci a modului în care a fost organizata aceasta, a declarat, duminica, secretarul general adjunct al PC, Codrin Ștefanescu.
„PC apreciza ideea organizarii unei reuniuni internaționale la București, dar dezaprobam categoric modul în care a fost organizata aceasta acțiune. Orice propaganda externa este sortita eșecului în momentul în care lovește în proprii cetațeni”, a declarat Ștefanescu.