Mihaela Tatu s-a întors recent dintr-o vacanța de recuperare, de doua saptamâni, pe care și-a petrecut-o în peninsula Halkidiki din Grecia, împreuna cu prietenul sau, Florin.
Inițial, Mihaela și prietenul ei își doreau ca vara aceasta sa faca turul Europei cu mașina. Planul nu a fost dus la capat din cauza recuperarii pe care Mihaela trebuie s-o faca, în continuare, la genunchi, informeaza postul de televiziune Acasa.
Astfel, destinația de vacanța a fost peninsula Halkidiki din Grecia, loc în care vedeta Acasa și prietenul ei și-au petrecut doua saptamâni. Aceasta este a doua vizita pe care realizatoarea emisiunii „De 3 x femeie” o face pe tarâmul elen, prima având loc în urma cu trei ani.
Pe lânga exercițiile pentru genununchi, facute în mare și în piscina, Mihaela și-a facut timp și pentru vizite turistice. Astfel, împreuna cu Florin a facut turul celor trei brațe ale peninsulei Halkidiki – Kasandra, Sithonia și Athos – și a vizitat Poligros, Nea Moudania, Salonic.
Croaziera pe Marea Egee la muntele Athos a fost punctul de atracție al vacanței. „Mi-aș fi dorit sa cobor pe peninsula și sa vizitez macar o manastire, dar regulile sunt foarte stricte, femeile și nici un animal de gen feminin – cu excepția gainilor și pisicilor – nu au ce cauta în locurile sfinte”, a spus Mihaela Tatu.
Întoarsa în România, Mihaela Tatu va continua timp de o luna tratamentul de recuperare la genunchi. Astfel, se vor încheia cele șase luni de exerciții pe care vedeta le-a urmat zilnic.
(Madalina Cerban; [email protected])
Mediafax