Bijuterii ale prințesei Margaret, vândute cu 8 milioane de euro

Apropo.ro / 15.06.2006, 14:51
Bijuterii ale prințesei Margaret, vândute cu 8 milioane de euro
Bijuteriile aparținând prințesei Margaret, sora reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au fost puse în vânzare la casa Christie's din Londra și pentru numai o parte dintre acestea s-a obținut în doar câteva ore suma de 7,9 milioane de euro, transmite AFP.

Bijuteriile aparținând prințesei Margaret, sora reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au fost puse în vânzare la casa Christie’s din Londra și pentru numai o parte dintre acestea s-a obținut în doar câteva ore suma de 7,9 milioane de euro, transmite AFP.

Licitația organizata pentru vânzarea bijuteriilor și suvenirurilor care au aparținut prințesei Margaret a fost prevazuta pentru zilele de marți și miercuri. Suma obținuta marți a depașit cu trei milioane de euro evaluarea facuta de specialiștii casei de licitație Christie’s care s-a ocupat de aceasta vânzare.

Piesa considerata cea mai scumpa din colecție, un mic ceas de perete Fabergé de culoare mov, oferit de regina Mary fiicei sale, a fost adjudecata pentru suma de 1,8 milioane de euro.

Multe dintre piesele din colecție au fost vândute pentru sume de o suta de ori mai mari decât cele de evaluare, printre care un ac de jabou în forma de fluture realizat din perle de cultura, evaluat la suma de 87 de euro și achiziționat pentru 8.700 de euro. La fel s-a întâmplat cu un ceas Cartier oferit prințesei Margareta cu ocazia împlinirii a 20 de ani de catre regina-mama, evaluat la suma de 4.350 de euro și adjudecat pentru 83.500 de euro.

Colecția, constituita din aproximativ 800 de bijuterii, obiecte personale și piese de mobilier, a fost scoasa la licitație pentru a permite lordului Linley, în vârsta de 44 de ani, și lui lady Sarah, în vârsta de 42 de ani, copiii prințesei Margaret, sa plateasca cheltuielile de succesiune la moștenire.

Una dintre piesele cele mai dorite ale acestei colecții este „tiara Poltimore”, evaluata la o suma între 300.000 și 500.000 de euro. Creata în jurul anului 1870, coroana a fost purtata de prințesa rebela în timpul nunții cu fotograful Antony Armstrong-Jones, în 1960.

Printre piesele scoase la licitație miercuri se numara un colier de diamante oferit prințesei de regina Mary și un colier cu cinci rânduri de diamante și perle imortalizat în portretul prințesei realizat de fotograful Cecil Beaton pentru cea de-a 19-a aniversare.

Mediafax