Istoria televizării meciurilor de la Cupa Mondială (P)

De: ApropoTV.ro / 16.08.2022, 17:05
Istoria televizării meciurilor de la Cupa Mondială (P)

Cel mai important eveniment sportiv din acest an va începe pe 21 noiembrie în Qatar. Până pe 18 decembrie, cele mai bune 32 de echipe din lume vor lupta pentru supremația fotbalistică la Cupa Mondială. E un eveniment așteptat de milioane de fani din întreaga lume, iar jucătorii vor să aducă gloria pentru compatrioții lor și să scoată oamenii în stradă.

Cupa Mondială este organizată în premieră iarna, ceea ce face ca această competiție să fie și mai interesantă. Încă din cele mai vechi timpuri, turneul era așteptat cu mare nerăbdare și fanii erau dornici să vadă ce fac echipele lor favorite. Așa se va întâmpla și la Cupa Mondială, eveniment ce va fi transmis în 180 de țări din toate colțurile lumii, inclusiv în România.

Turneul este așteptat cu mare interes atât în țările participante, dar și în unele mai mici, în care fotbalul este văzut ca un fenomen social. Mulți oameni se întreabă deja dacă Franța va putea să își apere trofeul câștigat în Rusia în 2018, dacă Brazilia va pune mâna pe Cupa Mondială pentru prima dată după 20 de ani, ori dacă poate vom avea parte de o surpriză majoră. Chiar și cei care fac cotele pentru pariuri Cupa Mondială s-au pregătit cu luni bune înaintea evenimentului. Cotele antepost au fost deja stabilite, iar Brazilia este considerată ușor favorită, având cota 6.00 pentru primul trofeu din 2002 încoace. Campioana en-titre Franța este văzută cu șansa a doua, având cota 7.50, în timp ce finalista de la EURO 2020, Anglia, are cota 8.00. Argentina lui Leo Messi este a patra favorită, cu cota 9.00, având aceleași șanse ca Spania. Germania are cota 11.00, în timp ce Belgia și Olanda au cota 15.00.

Nu doar cei care stabilesc cotele la pariuri se pregătesc din timp, ci și televiziunile. Acestea alocă bugete mari pentru acest eveniment de top. Cu ocazia Cupei Mondiale se lansează noi inovații, turneul este filmat cu zeci de camere, televiziunile angajează antrenori sau foști fotbaliști de top pentru a fi experți pe durata competiției și tot așa. Iar de la an la an transmisiile parcă sunt din ce în ce mai bune, fapt ce contribuie la popularitatea pe care Cupa Mondială o are în toate colțurile lumii.

Prima Cupă Mondială a fost televizată în 1954

Prima Cupă Mondială de fotbal a fost televizată în 1954, la scurt timp de la lansarea rețelei Eurovision (Continental Television Exchange). Se putea transmite doar un meci pe zi, iar în total au fost televizate 9 partide în 8 dintre țările în care tehnologia era suficient de avansată în așa fel încât să permită acest lucru. Fotbalul era popular în acele vremuri, dar televiziunile nu erau convinse în totalitate că merită televizat.

Spre exemplu, primul meci televizat din Franța datează abia din anul 1965, la 34 de ani distanță de la apariția posturilor din această țară. Iar în Germania de Vest primul meci a fost televizat în 1952. În schimb, în Anglia devenise deja o tradiție ca BBC să difuzeze meciurile importante.

La prima ediție a Cupei Mondiale, elvețienii au fost cei care au decis ce meciuri sunt televizate. Federația de Fotbal din această țară a primit 2.500 de dolari pentru drepturile de televizare și au fost transmise 9 partide. Televiziunile din alte țări nu aveau niciun cuvânt de spus în alegerea meciurilor și primeau doar feed-ul. Partea bună este că nu s-au înregistrat defecțiuni tehnice majore, astfel că, profitând și de progresul tehnologic din acele vremuri, tot mai multe televiziuni au fost interesate să transmită.

Așa se face că în 1958 inclusiv românii au avut posibilitatea să vadă meciuri de la Cupa Mondială. Țara noastră a fost unul dintre pionierii din acest domeniu, iar meciurile de la ediția din 1958 au putut fi văzute pe postul public de televiziune, chiar dacă România nu era calificată. De la acea ediție până în prezent, toate Cupele Mondiale au fost televizate doar de TVR, postul public de televiziune.

 Prima Cupă Mondială color a fost transmisă în 1970

Prima ediție de Cupă Mondială televizată color a fost cea din Mexic 1970. Erau deja doi ani de când televiziunea color își făcuse apariția în casele oamenilor, astfel că a fost un pas firesc. John Motson, un comentator TV din acele vremuri, își aduce aminte că nu a mai fost nevoit să spună în ce culoare joacă fiecare echipă, din moment ce acest lucru era vizibil tuturor datorită televiziunii color. „A fost, totodată, și prima dată când am dat reluări în slow motion. Îmi amintesc că aparatele se încălzeau prea tare și aveam oameni special aduși pentru a le răci”, a spus și Alan Hart, fostul șef al BBC Sport.

Ediția Cupei Mondiale din 2002 a venit cu o altă bornă în istoria turneului. Aceasta a fost prima transmisă parțial în HD. Iar meciurile de la ediția din 2010, organizată de Africa de Sud, au fost transmise live și pe dispozitivele mobile în premieră. O altă bornă s-a scris la ediția din 2018, când toate meciurile au fost produse în format 4K, semn că tehnologiile avansează foarte rapid.

 Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.