Actorul Jason Momoa a fost implicat într-un accident rutier duminică. Starul, care conducea un Oldsmobile, a intrat în coliziune cu un motociclist, pe un drum întortocheat din apropiere de Calabasas, Los Angeles.
Motociclistul i-a tăiat calea, lovind partea din față stânga a mașinii. Acesta a fost dus la spital și tratat pentru vânătăi la picior, dar nu au fost constatate alte răni mai grave. Jason Momoa a scăpat, de asemenea, nevătămat. Potrivit TMZ, autoritățile chemate la fața locului nu au constatat vreo infracțiune rutieră.
International Kissing Day: 10 săruturi memorabile din filme (Foto)
Jason Momoa are în prezent câteva proiecte de film în pregătire. În martie, actorul a confirmat că va juca rolul principal negativ în următorul film din franciza „Fast and Furious”, „Fast X”. De asemenea, în aprilie, presa de specialitate a scris că Momoa era în negocieri finale pentru a juca într-un viitor film bazat pe jocul video. „Minecraft”, regizat de Jared Hess.
Pe de altă parte, Momoa și-a reluat rolul Aquaman în „Aquaman and the Lost Kingdom”. Continuarea filmului „Aquaman” din 2018 este programată să fie lansată în luna martie a anului viitor, iar, alături de Momoa, joacă Amber Heard, Willem Dafoe, Patrick Wilson, Dolph Lundgren, Yahya Abdul-Mateen II.
CITEȘTE ȘI: Jason Momoa a dezvăluit că s-a rănit de mai multe ori în timp ce filma ”Aquaman 2”
Foto: Profimedia Images