„Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, în regia lui Sam Raimi și cu actorii Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Rachel McAdams, Chiwetel Ejiofor în distribuție, se menține pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 31,6 milioane de dolari în weekendul trecut.
Doctorul Stephen Strange folosește o vrajă interzisă care deschide poarta către Multivers și inclusiv către o versiune alternativă a lui însuși, iar amenințarea adusă de acest eveniment pare prea mare chiar și pentru puterile combinate ale lui Strange, Wong și Wanda Maximoff.
La puțin peste doi ani după ce primul lungmetraj inspirat din serialul „Downton Abbey” a ajuns pe marile ecrane și a devenit un succes de box office, „Downton Abbey: A New Era” intră direct pe poziția a doua în weekendul lansării, cu încasări de 16,02 milioane de dolari.
Capul familiei Crawley de la moșia Grantham ajuns în sudul Franței, unde contesa văduvă jucată de Maggie Smith a moștenit o vilă de la cineva din „trecutul ei misterios”. Rudele ei destul de șocate se întreabă cine a fost acest bărbat misterios și dacă bunica s-a gândit vreodată să refuze casa: „Arăt ca și cum aș refuza o vilă, în sudul Franței?”, glumește ea.
Între timp, înapoi la Downton Abbey, lumea modernă se strecoară în timp ce o echipă de filmare preia casa, spre încântarea personalului, dar spre dezgustul Lordului Grantham.
Distribuția principală originală a revenit pentru cel de-al doilea film, incluzându-i pe Maggie Smith, Hugh Bonneville, Michelle Dockery, Elizabeth McGovern, Jim Carter, Brendan Coyle, Kevin Doyle, Joanne Froggatt, Robert James-Collier, Phyllis Logan, Sophie McShera, Tuppence Middleton, Lesley Nicol. , Imelda Staunton și Penelope Wilton. Printre cei nou apăruți se numără Hugh Dancy, Laura Haddock, Nathalie Baye și Dominic West.
Pe poziția a treia în box office-ul nord-american de weekend coboară ocupantul locului doi de săptămâna trecută, filmul de animație „The Bad Guys”, cu încasări de 6,09 de milioane de dolari. Producția DreamWorks Animation în regia lui Pierre Perifel este bazată pe o serie de cărți bestseller New York Times, despre o echipă criminală de haiduci patrupezi care este pe cale să înfăptuiască cea mai provocatoare escrocherie de până acum – să devină cetățeni model.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în America de Nord este completat de: „Sonic the Hedgehog 2”, cu Idris Elba în rolul lui Knuckles, care a avut încasări de 3,94 milioane de dolari, „Men” (3,29 milioane de dolari), „Everything Everywhere All at Once”, de Dan Kwan și Daniel Scheinert (3,1 milioane de dolari), „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore” (1,90 milioane de dolari), horrorul „Firestarter”, de Keith Thomas (1,90 de milioane de dolari), „The Lost City” (1,5 milioane de dolari) și „The Northman” (1,01 milioane de dolari).
CITEȘTE ȘI: 10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)
Foto: Profimedia Images