Revelația serialului „Succession” Nicholas Braun și Chris Buongiorno dezvoltă împreună un serial la HBO, conform publicației Variety.
Serialul cu episoade de o jumătate de oră se intitulează „One for the Road”. Este descris ca povestea sinceră și intimă a unei trupe talentate, dar disfuncționale, care se luptă să supraviețuiască peisajului în schimbare rapidă a muzicii independente de la începutul anilor 2000. Braun și Buongiorno vor scrie împreună scenariul serialului și vor fi și producători executivi.
Nicholas Braun a fost apreciat pe scară largă pentru rolul său din serialul de succes HBO „Succession”, în care l-a interpretat pe vărul Greg în fiecare dintre cele trei sezoane ale show-ului. El a câștigat o nominalizare la Emmy pentru rolul său în serial în 2020. De asemenea, a apărut în mai multe filme în ultimul timp, inclusiv în „Zola”, bazat pe postarea de pe Twitter devenită virală și pe articolul din Rolling Stone „Zola Tells All: The Real Story Behind the Greatest Stripper Saga Ever Tweeted.”
Chris Buongiorno a fost producător asociat la „Spider-Man: Far from Home” și co-producător la „Spider Man: No Way Home”. A început ca asistent al regizorului „Spider-Man: Homecoming” Jon Watts în timpul producției acelui film. De asemenea, a scris și regizat scurtmetrajele „127 Seconds”, „100 Monkeys: Modern Times” și „Emergency Broadcast”.
Foto: Profimedia Images