Concertul caritabil organizat sâmbătă seară la ARCUB și dedicat copiilor orfani victime ale războiului din Ucraina a generat donații de peste 150.000 de lei (aproximativ 30.000 de euro).
Evenimentul care a avut loc la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a fost organizat de Asociația Medici pentru România, Asociația Jojo și Fundația Silvestri, iar suma a fost strânsă cu sprijinul sponsorilor și donatorilor individuali.
Fondurile vor ajunge integral către două centre din Bihor și Ilfov care găzduiesc copii orfani și familii pe care războiul i-a alungat din Ucraina. Aceste centre își dedică timpul și resursele ca acestor copii să le fie mai bine, după trauma pe care au suferit din cauza războiului, scrie Gandul.
„Ne bucurăm că îi putem ajuta, lucru care nu ar fi fost posibil fără toți cei care s-au implicat în acest concert”, a spus Alexandru Costache, Președinte Medici pentru România.
„Într-un loc încărcat de istorie, în inima Bucureștiului, am răspuns cu Porumbescu și Chopin la răul și dramele care ne înconjoară. Solidari cu vecinii ucraineni, care luptă cu Stinger și Javelin în războiul absurd din țara lor. A fost modul nostru de a spune „Slava Ukraini” și de a arăta că există miracole. Mă înclin și le mulțumesc celor care au făcut posibil acest concert extraordinari, organizat în doar câteva zile: artiști de renume mondial, companii de top din România și oameni iubitori de frumos. Vom continua să strângem fonduri pentru acești copii și să facem tot ce este nevoie pentru a ne arăta solidaritatea”, a declarat Sebastian Burduja, cofondator al Asociației Jojo.
Evenimentul a avut ca sponsori BCR, Bursa de Valori București, Medtronic, Eximbank, Cricova, Domino’s Pizza, P3 Logistic Parks, D&P Perfumes, OEB și ca parteneri media TVR, Adevărul, Gândul, Q Magazine.
CITEȘTE ȘI: Sean Penn, mărturii despre situația din Ucraina, unde a filmat un documentar despre invazia Rusiei
Foto: Gandul