Cardi B a obţinut despăgubiri în valoare de 4 milioane de dolari în procesul de defăimare intentat deţinătoarei unui canal de YouTube, care a numit-o „prostituată”, „dependentă de cocaină” şi a afirmat că are herpes.
Cardi B și-a sărbătorit triumful printr-o declarație de presă în care a spus: „După aproape patru ani de calomnii repetate împotriva mea, a putea pleca de la această victorie îmi aduce o mare fericire. În timpul acestui proces, toți ați aflat despre cel mai întunecat moment din viața mea. Acel moment în timp a fost alimentat de narațiunile josnice, dezgustătoare și complet false care au fost împărtășite în mod repetat și necruțător online.”
Vedeta în vârstă de 29 de ani pe numele real Belcalis Marlenis Almánzar, a dat-o în judecată pe youtuberiţa Tasha K, specializată în ştiri despre celebrităţi, pentru răspândirea de zvonuri răuvoitoare şi informaţii degradante în circa 20 de videoclipuri, potrivit procesului verbal al plângerii formulate de cântăreaţă.
Cardi B a mai obţinut rambursarea cheltuielilor medicale în valoare de 250.000 de dolari şi a celor de judecată în valoare de 1,25 milioane de dolari.
Tasha K mai afirmase în videoclipurile sale, vizualizate de milioane de ori pe YouTube, că viitorii copii ai vedetei americane se vor naşte cu retard mintal.
Născută în cartierul Bronx, din New York, Cardi B a devenit celebră prin piese precum ”Bodak Yellow”, ”I Like It” şi ”Money”.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Cardi B și Offset anunță nașterea celui de-al doilea lor copil
Cardi B scrie istorie ca prima artistă rap cu cinci piese pe primul loc în Billboard Hot 100