Sofía Vergara urmează să joace într-o serie limitată Netflix despre renumita traficantă de droguri Griselda Blanco, conform publicației Variety.
Intitulat ”Griselda”, serialul relatează viața reală a unei femei de afaceri columbiene pricepute și ambițioase, care a creat unul dintre cele mai profitabile carteluri de droguri din istorie. O mamă devotată, amestecul letal de farmec și cruzime nebănuită a lui Blanco a ajutat-o să navigheze cu experiență între familie și afaceri, făcând-o să devină cunoscută ca Văduva Neagră și Nașa Cocainei.
Serialul va avea șase episoade de câte 50 de minute.
„Griselda Blanco a fost un personaj monumental, ale cărui tactici nemiloase, dar ingenioase i-au permis să conducă un imperiu de un miliard de dolari cu ani înaintea multora dintre cei mai notorii bărbați care au făcut același lucru și despre care știm atât de multe”, a spus Sofia Vergara. „Suntem încântați că am găsit partenerii perfecți în Eric, Andrés și Netflix care să ne ajute să aducem această poveste a vieții ei pe ecran.”
Anterior se speculase că serialul va fi un spin-off al popularului serial Netflix ”Narcos”. Cu toate acestea, potrivit unor surse apropiate proiectului, este vorba despre o poveste complet separată, fără nicio legătură cu seria existentă. Vergara și Luis Balaguer au dezvoltat proiectul timp de opt ani, înainte de a-l aduce pe Netflix.
Mai mulți membri ai echipei de creație ”Narcos” lucrează însă la serial. Mai exact, Eric Newman, Doug Miro, Andrés Baiz și Carlo Bernard sunt toți producători executivi, Newman fiind în prezent sub un acord general la Netflix. Ingrid Escajeda este scenaristă și producător executiv, ea scriind primul episod împreună cu Miro. Pe lângă rolul principal, Sofia Vergara va fi producător executiv. Andrés Baiz, un columbian nativ la fel ca Sofía Vergara, va regiza toate cele șase episoade.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Sofia Vergara, cel mai bine plătită actriţă de televiziune