Actrița și cântăreața Natalia Oreiro, devenită celebră cu rolul Milagros din telenovela „Înger sălbatic”, și fiul ei, Merlin, în vârstă de nouă ani, au primit cetățenia rusă. Decretul a fost semnat de președintele Vladimir Putin.
Actrița în vârstă de 44 de ani, originară din Uruguay, a solicitat cetățenia rusă în 2020. Potrivit acesteia, propunerea a venit de la mai mulți diplomați ruși. „Călătoresc atât de mult și am atât de multe legături cu Rusia încât am fost întrebată dacă aș vrea să oficializez această relație. Am spus că a fost o mare onoare pentru mine”, a spus Natalia Oreiro.
Aceasta, însă, nu are de gând să locuiască în Rusia. Are o casă în Argentina, unde învață fiul ei.
Totuși, solicitarea cetățeniei este un semn de recunoștință față de fanii ei ruși. Natalia Oreiro este, de asemenea, cetățean al Uruguayului și al Spaniei, ea având origine galiciană.
Printre celebritățile străine cu pașaport rusesc se numără actorii francez Gerard Depardieu, american Steven Seagal și sârb Milos Bikovich.
CITEȘTE ȘI: Natalia Oreiro revine, la 38 de ani, în lumea telenovelelor!
A jucat în „Înger sălbatic” alături de Oreiro! Cum arata acum Mariposa
A făcut furori cu telenovela “Înger sălbatic”! Cum arată acum Oreiro în costum de baie
Foto: Profimedia Images