Cel de-al 11-lea sezon al emisiunii „iUmor” va avea premiera sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.
Reuniunea juraților Delia, Mihai Bendeac și Cheloo a iscat discuții cu adevărat spirituale în emisiunea de umor. Un număr a iscat o discuție despre spiritualitatea celor trei jurați și convingerile lor în ceea ce privește o întâlnire cu Sfântul Petru.
„E bine să ai intrare la poarta Raiului. Eu i-aș spune Sfântului Petru ‘Am încredere în tine că iei decizia corectă, sunt un om…. pâinea lui Dumnezeu!’. Nu fac niciun rău, am mai bârfit așa… dar bârfa e constructivă, face parte din evoluția umanității, nu cred că te trimite cineva în Iad pentru că ai bârfit”, a spus Delia convinsă. Ce părere au însă colegii săi, cei de acasă pot afla sâmbătă, potrivit unui comunicat remis Apropo de Antena 1.
De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații „iUmor”, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar, dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi vor putea fi votaţi de telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
CITEȘTE ȘI: Serialul „Adela”, de la Antena 1, a fost lider de audienţă joi seară
„Asia Express- Drumul Împăraților” începe sâmbătă, la Antena 1
Foto: Antena 1