Actorul Patrick Dempsey s-a întors în cel mai recent sezon, al 17-lea, al dramei medicale produse de ABC „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, după ce personajul său, Dereck, a fost ucis în sezonul 11. Meredith Grey, personajul lui Ellen Pompeo, se îmbolnăvește de COVID-19 și, în timp ce este inconștientă, visează că se întâlnește cu Dereck pe o plajă. Însă Meredith este pe cale să se recupereze, iar personajul lui Dempsey iese a doua oară din scenă.
Întoarcerea lui „McDreamy” a fost, bineînțeles, bine primită de fani, deoarece personajul a fost în show încă de la începuturi și printre favoriți. Deși nu există planuri pentru o altă revenire, Dempsey a recunoscut, într-un interviu pentru Variety, că, în ceea ce privește „Grey’s Anatomy”, aproape orice este posibil.
„Cine știe? Nu spune niciodată ‘niciodată’ în acest show, nu-i așa? Mă bucur că am făcut-o anul acesta. Iar Krista Vernoff (creatoarea show-ului, n.r.) a făcut o treabă fantastică redând povestea. A fost doar o modalitate excelentă de a oferi oamenilor o oarecare speranță”, a spus Dempsey
În interviu, actorul Patrick Dempsey povestește ce sentimente l-au încercat odată cu apariția specială în “Grey’s Anatomy”.
“A fost un mod foarte frumos să încheiem povestea. Intenția a fost să le oferim oamenilor o speranță pentru că cele două personaje formează un cuplu foarte frumos. Am pierdut atât de mulți oameni anul acesta încât gândul că există îngeri care ne privesc este mesaj bun pentru lumea sumbră în care trăim azi. Ne bucurăm că am încheiat așa și că fanilor le-a plăcut”, a spus actorul.
În ceea ce privește emoțiile simțite, actorul a povestit că “au plâns toți și s-au îmbrățișat și totodată, au simțit că este de datoria lor ca personaje principale ale unui show atât de iubit să găsească un mod de a transmite oamenilor îndemnul să aibă mai multă grijă de ei, să poarte mască și să fie uniți”.
Actorul a povestit și despre mult așteptata continuare a comediei romantice “Enchanted”, în regia lui Adam Shankman, în care acesta joacă rolul unui actor divorțat și îndrăgostit și în care va cânta pentru prima oară în public, rugându-și audiența “să-l încurajeze și să reziste alături de el în această situație”.
“Povestea este din ce în ce mai bună. Am terminat filmările la sezonul al doilea din ‘Devils’ și acum mă pot concentra total pe acest proiect. Mă voi reîntâlni cu niște colegi extraordinari, după 14 ani, și asta mi se pare minunat. Voi cânta și voi dansa pentru prima oară, în public, așa că vă rog să rezistați alături de mine și să mă sprijiniți în asta”, a spus actorul.
CITEȘTE ȘI: Sezonul 17 al show-ului “Grey’s Anatomy” ar putea fi finalul
Cum arată soţia lui McDreamy din serialul „Anatomia lui Grey”. O pereche tare frumoasă!
Foto: Profimedia Images