„Scunzi, grași și urâți”: Familia Gucci critică distribuția noului film al lui Ridley Scott, cu Lady Gaga

De: Ana Obretin / 16.04.2021, 10:55

Familia Gucci a criticat distribuția “oribilă, oribilă” și “urâtă” a filmului „House of Gucci”, cu Lady Gaga și Adam Driver în rolurile principale.

Filmul este în prezent în etapa de producție și este regizat de Sir Ridley Scott. Lady Gaga joacă rolul Patriziei Reggiani, fosta soție a lui Maurizio Gucci, șeful casei de modă înființate de bunicul său, ucis în 1995 de un asasin plătit. Producția MGM va urma povestea adevărată a lui Reggiani, care, în 1998, a fost condamnată pentru orchestrarea asasinatului, după ce a descoperit că Maurizio îi fusese infidel. În pofida faptului că a primit inițial o condamnare de 29 de ani de închisoare, Reggiani a executat 18 ani, înainte de a fi eliberată în 2016.

Membrii familiei Gucci și-au exprimat șocul după ce au văzut fotografii realizate de paparazzi pe platourile de filmare. În acest lungmetraj, Al Pacino apare în rolul lui Aldo Gucci, care a jucat un rol cheie în dezvoltarea casei de modă la nivel internațional, iar Jared Leto, în cel al lui Paolo, care a contribuit la crearea faimosul logo al companiei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de House Of Gucci (@theguccimovie)

Patrizia Gucci, una dintre verișoarele lui Maurizio, a declarat pentru Associated Press că fotografiile cu Leto, chel și îmbrăcat într-un costum liliachiu, sunt „oribile, oribile. Încă mă simt jignită”. Despre portretizarea lui Pacino, aceasta a spus: „Bunicul meu a fost un bărbat foarte frumos, ca toți cei din familie, foarte înalt, cu ochi albaștri și foarte elegant. El este interpretat de Al Pacino, care nu este foarte înalt, iar această fotografie îl arată ca fiind gras, scund, cu perciuni, foarte urât. Rușinos, pentru că nu seamănă deloc cu el”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de House Of Gucci (@theguccimovie)

Familia este „cu adevărat dezamăgită. Vorbesc în numele familiei. Fură identitatea unei familii pentru a obține profit, pentru a crește veniturile unui sistem de la Hollywood… Familia noastră are o identitate, viață privată. Putem să vorbim despre orice, dar există o limită care nu poate fi trecută”, a mai spus aceasta, potrivit The Guardian.

Filmul, care urmează să fie lansat în octombrie, se bazează pe cartea Sarei Gay Forden „The House of Gucci: a Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed”. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de House Of Gucci (@theguccimovie)

La începutul acestei săptămâni, directorul de imagine Dariusz Wolski a descris filmul drept o „telenovelă”. „Este un pic de tragedie kitsch, amuzantă, dramatică – precum o telenovelă de înaltă calitate”, a spus acesta pentru Indie Wire. „Și cu o distribuție nebună”, a completat acesta.

Soția lui Ridley Scott, Giannina Facio, s-a întâlnit cu familia Gucci în anii 2000 pentru a discuta despre un alt proiect, care urma să se concentreze asupra expansiunii globale a companiei conduse de tatăl Patriziei Gucci, Paolo, și bunicul Aldo. Dar aceasta susține că a încercat să discute cu Facio despre „House of Gucci” însă nu a reușit. 

După ce au fost făcute publice fotografii de pe platouri, o atenție deosebită a fost acordată hainelor retro purtate de Gaga și Driver. Șeful companiei, Marco Bizzarri, a declarat pentru Women’s Wear Daily că brandul de modă le-a oferit producătorilor filmului „libertatea creativă totală”. El a spus: „Gucci colaborează cu MGM și (compania de producție a lui Scott, n.r.) Scott Free Productions, oferind acces la arhiva casei pentru garderobă și recuzită”.

La începutul acestei luni, s-a anunțat că Salma Hayek – care este căsătorită cu François-Henri Pinault, șeful grupului de produse de lux Kering, ce deține casa de modă – s-a alăturat distribuției filmului, interpretând-o pe Giuseppina „Pina” Auriemma, prietena clarvăzătoare a lui Reggiani. 

CITEȘTE ȘI: Madalina Ghenea este Sophia Loren în filmul cu Lady Gaga „House of Gucci”

Creatorul de moda Roberto Gucci a murit

Rihanna este imaginea campaniei umanitare Gucci

Gucci transforma profitabilitatea in impuls creator

Foto: Profimedia Images